Ieri, FC Argeş a disputat al doilea meci de verificare din această perioadă precompetiţională. Echipa pregătită de Emil Săndoi a învins cu 3-1 pe Academica Clinceni, formaţie care a terminat prima parte a campionatului pe locul secund al Ligii a II-a. Disputa dintre argeşeni şi ilfoveni s-a disputat pe terenul 3 al Stadionului „Nicolae Dobrin”. Tehnicienii celor două echipe, Emil Săndoi, respectiv Ilie Poenaru, au trimis în teren toţi jucătorii pe care-i au la dispoziţie.
Prima repriză a fost una destul de echilibrată, oaspeţii având câteva situaţii bune de a deschide scorul prin Răuţă, Bogdan Barbu şi Olariu. După pauză, Clinceniul a deschis scorul prin Patriche, în urma unui corner de pe stânga. Gazdele au restabilit egalitatea prin Rareş Enceanu. Alb-violeţii au trecut în avantaj cu 20 de minute înainte de final prin Buhăescu. Scorul final a fost stabilit de către Dorinel Oancea, acesta învingându-l pe portarul oaspeţilor cu un şut din interiorul careului.
În afară de cele trei goluri, piteştenii şi-au mai trecut în cont şi alte mari ocazii de gol prin Buhăescu, Vasile Gheorghe, Şerbănică şi Tofan.
FC Argeş: Grecu – Hreniuc, Gugu, Turda, Şerbănică – Raul Costin, Şerban, Năstăsie, Cătălin Barbu – Buleică, Nilă. După pauză au mai intrat Tavi Popescu, Florescu, Buhăescu, Panait, Vasile Gheorghe, Enceanu, Oancea, Tofan, Cătălin Stan, Vişa şi Alin Popa.
Academica Clinceni: Ureche – Achim, Răuţă, Patriche, Dobrescu – Şut, Bogdan Barbu, Pârvulescu, Olariu – Robert Ion, Buziuc. După pauză au mai evoluat Andrei Cristian, Găină, Nicola, Vlad Mihalcea, Gliga, Paţurcă şi Cristi Dumitru.
A plecat şi Mihăescu
Antrenorul echipei FC Argeş, Emil Săndoi, a renunţat la câţiva jucători în această iarnă. După mijlocaşul Sorin Tăbăcariu şi portarul Andrei Ureche, FC Argeş s-a mai despărţit de încă un jucător, fundaşul Ionuţ Mihăescu.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a semnat cu CS Afumaţi, formaţie care activează în liga a treia. Jucătorul alb-violet a evoluat în prima parte a sezonului pentru FC Argeş în doar două meciuri, bifând 27 de minute.
Mihăescu s-a confruntat în prima parte a campionatului cu probleme medicale, fiind accidentat o lungă perioadă de timp.
În urmă cu trei sezoane, Mihăescu a fost component de bază în garnitura cu care Nicolae Dică a reuşit promovarea în Liga a II-a.