Pe o vreme câinoasă şi pe un teren greu, îmbibat de apă, în faţa a puţini spectatori, FC Argeş a primit acasă replica prim-divizionarei CSM Politehnica Iaşi, în 16-imile Cupei României la fotbal. Mari favoriţi, ieşenii au avut viaţă grea cam 70 de minute din meci.
Pentru că FC Argeş a arătat multă ambiţie şi dăruire în joc, încercând să compenseze diferenţa de valoare printr-un plus de dorinţă. A mers, iniţial, chiar dacă golul de 1-0 a venit după un penalty, să-i spunem, discutabil, acordat de arbitrul Avram. Şi transformat cu emoţii de Năstăsie, în minutul 52.
Pe final, ieşenii au controlat autoritar ostilităţile, dovedind o condiţie fizică net superioară. Logic, au venit şi golurile în poarta Argeşului. primul, marcat de fostul dinamovist Danu Spătaru, în min. 72, care a speculat erorile lui Vişa şi Nicuşor Grecu.
Apoi, cu câteva minute înainte de final, Cisse a reluat cu capul, din 5-6 metri, o centrare de pe stânga, profitând de faptul că portarul Grecu a rămas pe linia porţii.
În minutele de prelungire dictate de arbitrul Avram, căpitanul Argeşului, Raul Costin, a avut o intrare de-a dreptul ortopedică la omologul său ieşean, Andrei Cristea. Firesc, arbitrul i-a arătat cartonaş roşu lui Costin.
Inexplicabilă atitudinea acestuia, ţinând cont că vorbim de un jucător foarte experimentat şi cerebral, altminteri.
Per ansamblu, Iaşiul a fost mai bună şi a câştigat meritat. Evoluţia lui FC Argeş a fost, însă, una bună. Mult peste prestaţiile adesea terne, anoste, din campionat. E dătătoare de speranţe mobilizarea excelentă a jucătorilor şi faptul că destui au arătat că au şi valoare. Alţii, însă, şi-au arătat azi şi limitele.
La primul sezon de Cupa României de după Renaştere, FC Argeş părăseşte competiţia cu fruntea sus, după un meci care dă ceva speranţe pentru viitor.
Au jucat echipele:
FC Argeş: N. Grecu – Tofan, Cotigă, Vişa, Stan (Oancea, din 78′), R. Grecu, Costin, Şerban, Năstăsie (Şerbănică, din 69′), Buhăescu, Nilă.
Politehnica Iaşi: Koşelev – Sin, Mihalache, Cioinac, Bădic, Chelaru (Moisi, din 46′), Vremea (Cisse, din 61′) – Spătaru, Mendes (Platini, din 46′), Stefănescu, Cristea.
Sorin SIMION, foto: Gabriela NEACŞU
3 Comentarii
mihai
Felicitari pentru jocul de azi ! Pacat de eliminarea stupida din final a lui Costin. Daca vom juca asa mereu rezultatele bune vor veni fara indoiala.
cris
Eu nu știu ce meci ai văzut, dar au jucat ca niște împiedicați indolenți, neputincioși, per total,o echipa pe chipul și asemănarea acestui antrenor second-hand, Eftimie.
cris
As vrea sa îmi exprim protestul ,la modul în care ziariștii sportivi de la Argeșul ,Curiașul și Top,comentează, sau mai degrabă cauta scuze,la halul în care arata fc psd,mie mi se pare,ca sunteți toți slugile acestei ciume roșii numite psd.Dacă are vreunul dintre voi,sânge în instalație, sa îmi răspundă, dar,lașitatea la voi e mai mare decat demnitatea,comuniști ordinari și spurcați ce sunteți. Unde mama dracului a văzut lingeblide de o respondenți ca a fost,Iașiul i a XXXXXXXXXXXXX gol.Deci,demonstrați ca aveți orgoliu,răspundeți, Chiken..Chiken…
Aveţi tot dreptul să protestaţi. Vă permitem s-o faceţi chiar pe saitul ziarului nostru, ori de câte ori simţiţi nevoia. Faceţi-o, însă, civilizat. Vă puteţi manifesta nemulţumirile şi fără a recurge la trivialităţi de genul celor pe care le-aţi folosit. De data asta, vă lăsăm comentariul aproape neschimbat, doar pentru ca şi ceilalţi cititori să înţeleagă despre ce vorbim aici. Dacă, însă, o să continuaţi în acelaşi stil, vă vom şterge comentariile.
Revenind la meciul FC Argeş-Poli Iaşi: opinia noastră este că, pentru o nou-promovată în liga secundă, FC Argeş s-a comportat meritoriu. Cel puţin, a pierdut luptând, n-a fost călcată în picioare de un adversar, Poli Iaşi, evident mai bun. Am şi subliniat că ieşenii s-au calificat meritat. Şi am mai subliniat că, în acest joc, FC Argeş a jucat mai bine decât în campionat, acolo unde prestaţiile alb-violeţilor au fost de la mediocru în jos.
Nu mai amestecaţi fotbalul cu politica. Nu e vina PSD că Nicuşor Grecu stă pe linia porţii la o centrare în careul mic şi ia gol ca la juniori.
V-am demonstrat, sper, că nu suntem laşi şi că ne asumăm ceea ce scriem. Şi eu personal, şi colegii mei. Încă o dată, renunţaţi la înjurii şi crudităţi de limbaj gratuite, dacă vreţi să ne înţelegem şi să putem dialoga.
Sorin Simion