Aşa cum v-am informat, divizionara a doua de fotbal FC Argeş a început de vineri pregătirea pentru partea a doua a campionautului. Antrenorul Emil Săndoi a condus prima şedinţă de pregătire a noilor săi elevi, la Stadionul „Nicolae Dobrin”, unde au fost prezenţi 22 de jucători care au evoluat în tricoul alb-violet şi în turul campionatului. Au absentat motivat mijlocaşii Andrei David şi Raul Costin care, de astăzi, se vor alătura lotului.
Principalul oltean va fi ajutat de secundul Vali Năstase, preparatorul fizic Dan Didiţă şi antrenorul cu portarii Dumitru Hotoboc. Cei trei, împreună cu antrenorul principal Emil Săndoi, au fost prezenţi, înainte de antrenament, la o conferinţă de presă, acolo unde şi-au prezentat obiectivele pe care le vor îndeplinite în returul sezonului 2017-2018. Alături de aceştia, a venit în faţa jurnaliştilor şi directorul FC Argeş, Dragoş Şerban.
Pe 23 ianuarie, argeşenii vor intra în cantonament pentru zece zile. Gruparea argeşeană va disputa în această iarnă şapte amicale, cei mai puternici adversari fiind Chindia Târgovişte şi Metaloglobus Bucureşti, echipe care activează în eşalonul secund. Din cele şapte partide, cinci se vor disputa la Piteşti, iar celelalte în deplasare.
Lotul prezent la reunire: portari: Octavian Popescu, Nicuşor Grecu, Alexandru Oprican; fundaşi: George Cotigă, Dorinel Oancea, Ionuţ Mihăiescu, Bogdan Vişa, Cătălin Stan, Dănuţ Şerbănică, Andrei Tofan;
mijlocaşi: Alin Popa, Ionuţ Năstăsie, Ionuţ Şerban, Robert Grecu, Radu Bârzan, Antonio Cruceru, Andrei Panait; atacanţi: Vasile Buhăescu, Marius Albu, Cătălin Barbu, Costin Stoica, Andrei Nilă.
„Trebuie să avem şi calitate”
Pentru început, tehnicianul Emil Săndoi a vorbit despre retur, dar a amintit şi de viitorul sezon: „Am vrut să fim aici, în faţa dumneavoastră, în formulă completă, în această zi în care începe perioada de pregătire pentru partea a doua a sezonului. Toţi patru am venit cu sufletul deschis. Suntem conştienţi că nu va fi uşor pentru că FC Argeş a fost, este şi sperăm că va rămâne un brand în fotbalul românesc, deşi acum activează în liga secundă. Meritele pentru regăsirea clubului FC Argeş, chiar şi pe scena ligii a doua, le revin autorităţilor locale care au reuşit să readucă acest brand pe scena fotbalului românesc. Începem o perioadă de pregătire. Avem şase săptămâni şi câteva zile la dispoziţie până la începerea campionatului. Punctele se obţin mai uşor în turul campionatului. Este o regulă nu numai în liga a doua, ci şi în liga I. Toate formaţiile se vor întări şi vor face sacrificii pentru a acumula cât mai multe puncte. Nu avem o misiune uşoră din acest punct de vedere. Consider că sunt perspective frumoase la FC Argeş. Ne-am propus în acest retur de campionat să jucăm un fotbal frumos, să încercăm să aducem cât mai mulţi suporteri la stadion şi să formăm o echipă cât mai competitivă pentru campionatul următor. Fotbalul este pentru spectatori. Dacă avem spectatori în tribune, trebuie să avem şi calitate”.
„Suntem o familie”
Dumitru Hotoboc, antrenorul cu portarii al echipei din Trivale, este optimist, deşi e conştient că returul va fi mult mai dificil decât a fost prima parte a sezonului: „Din punctul meu de vedere, returul se anunţă mult mai greu faţă de ce a fost în tur. Noi am demonstrat că am format o echipă, că suntem o familie şi cred că în retur lucrurile se vor îmbunătăţi. Sper să continuăm pe aceeaşi linie şi să urcăm şi mai mult în clasament”.
„Cu braţele deschise”
Secundul Vali Năstase revine cu forţe proaspete şi cu planuri măreţe la clubul unde s-a format: „Am venit cu braţele deschise. Aici am început fotbalul mare şi m-am lansat ca jucător, apoi am plecat să joc la echipe importante. Sunt bucuros că m-am întors acasă, la FC Argeş. Sper să facem treabă bună împreună, să avem continuitate. Avem mult de muncă şi nu ne va fi uşor. Asta este meseria noastră de antrenori, să îndrumăm jucătorii să evolueze cât mai bine, să aducem lumea la stadion cum era odată”.
„Mulţumesc pentru încredere”
Dan Didiţă, preparatorul fizic, a revenit la echipa din Trivale după o absenţă de câteva luni: „Mă bucur pentru revenire. Îi mulţumesc domnului Emil Săndoi pentru încredere şi sper ca împreună cu jucătorii şi conducerea să construim un club puternic. Să obţinem şi performanţele care să îi readucă la stadion pe spectatori”
„Locul trei”
George Cotigă, căpitanul lui FC Argeş, are ambiţii mari: „Ne-am reîntors după o perioadă destul de lungă, aşteptăm să începem treaba. Plecăm cu gândul de a ne clasa pe locul trei, aşa ne-am propus. Pentru acest lucru trebuie să muncim foarte mult. Sperăm să facem treabă foarte bună, ajutaţi fiind de domnul Săndoi şi de întregul staff. La vizita medicală am fost în regulă, ne dorim să trecem cu brio şi testele fizice”.
Vizita medicală, la Craiova
Jucătorii echipei FC Argeş au efectuat, joi după-amiază, vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova. La această acţiune au fost prezenţi 22 de jucători, singurii absenţi motivaţi fiind mijlocaşii Andrei David şi Raul Costin. Alb-violeţii au trecut pe la şapte cabinete medicale, iar testarea a durat aproape două ore. În funcţie de rezultatele înregistrate de fiecare jucător la vizită medicală, stafful tehnic va şti capacitatea de efort a fiecăruia.