#În cadrul etapei a 24-a, FC Argeş a obţinut un singur punct în deplasarea de la Energeticianul, scor 0-0.
Jocul din prima repriză a fost unul de slabă factură tehnică, ambele echipe fiind preocupate mai mult să nu primească gol, decât să înscrie. Alb-violeţii puteau beneficia de o lovitură de pedeapsă, însă centralul Ionela Peşu a lăsat jocul să continue la un fault în careu asupra lui Năstăsie.
Pe finalul primei reprize, gazdele au fost aproape de un autogol, însă Ioniţă a reuşit să respingă o minge trimisă către propria poartă de un coechipier. Nici după pauză cele două echipe nu şi-au dat silinţa să joace fotbal, astfel că ocaziile de gol au putut fi numărate pe degetele de la o mână.
Cătălin Barbu a şutat din interiorul careului, dar a greşit ţinta, iar Ionuţ Năstăsie a trimis peste poartă, ratând şansa de a aduce cele trei puncte puse în joc în contul alb-violeţilor. Florescu putea marca în minutele de prelungire ale partidei, însă şutul său a fost respins de portarul gazdelor. FC Argeş se menţine pe locul 6, cu cele 42 de puncte acumulate în 24 de etape, urmând a juca în runda viitoare pe teren propriu, cu ASU Poli Timişoara.
Energeticianul: Axinte – Robert Petre (Vl. Tudorache, min. 63), Ioniţă, Misăraş, Dragu – Cenaj, Petruş, Gunie (Neacşa, min. 39), Maxin – Al. Popescu (Ionică, min. 74), Vl. Rusu; antrenor: George Zima;
FC Argeş: Grecu – Tofan, Turda, Gugu, Hreniuc – D. Oancea, Raul Costin(Vasile Gheorghe, min. 54, Cătălin Barbu, min. 70), I. Şerban (Florescu, min. 76) – Buleică, I. Năstăsie, Buhăescu; antrenor Emil Săndoi.
Săndoi, pe făraş
Partida dintre Energeticianul şi FC Argeş a fost una foarte plictisitoare, iar rezultatul prelungeşte criza piteştenilor, care ar putea rămâne fără antrenorul Emil Săndoi, cel căruia i s-a cerut de conducere două victorii în următoarele două meciuri (în partidele cu Energeticianul şi ASU Poli Timişoara) pentru a-şi menţine poziţia pe banca tehnică. Cum partida cu Energeticianul s-a terminat nedecis, la Piteşti se zvoneşte din ce în ce mai mult că antrenorul Emil Săndoi va fi demis, iar în locul său va fi instalat Nicolae Dică.
La finalul meciului, jucătorii alb-violeţi au fost certaţi de propria galerie, aproximativ 30 de persoane venite de la Piteşti. Fanii le-au cerut pe tot parcursul meciului fotbaliştilor şi staff-ului tehnic să plece acasă, scandând deseori numele regretatului Nicolae Dobrin.
Discuţiile au fost aprinse, cu multe reproşuri. A urmat şedinţa cu Emil Săndoi, iar mai mulţi jucători au părăsit vestiarul plângând. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la FC Argeş în perioada imediat următoare.