Filarmonica Pitesti
Joi a fost o seară muzicală specială la Filarmonica Piteşti: doi compozitori clasici (W.A. Mozart şi Benjamin Britten) şi doi reprezentând barocul (Tomaso Albinoni şi Carl Philipp Emannuel Bach).
A fost – foarte important pentru sunetul muzicii – o seară plină de farmecul orchestrei de coarde.
O muzică adesea rafinată şi pe tot parcursul serii, o muzică plăcută, odihnitoare, graţie unui repertoriu ales cu grijă.
Divertismentul în Re major al lui W.A. Mozart a deschis seara cu plenitudinea armonioasă specifică acestui mare compozitor, a cărui melodicitate este mereu cuceritoare.
A urmat surpriza serii: Concertul pentru flaut şi orchestră de coarde în Re minor, de C.P.E. Bach.
Supranumit „Bach din Berlin” sau „Bach din Hamburg”, autorul este fiul lui Johann Sebastian Bach, socotit de acesta, dar şi de alţii, singurul care a reuşit pe deplin în cariera muzicală. A avut succes în epocă şi a fost apreciat de compozitorii contemporani. Opera sa este foarte bogată. Nu prezentăm lunga listă a creaţiei sale, dar sutele de oratorii şi cantate, vreo 20 de simfonii şi mai mult de 50 de concerte îl recomandă ca pe un compozitor prolific ce-şi datorează impactul în epocă nu faptului că este fiul ilustrului său tată, ci valorii sale.
Matei Ioachimescu, cu flautul său de aur (la propriu, dar şi la figurat), a arătat – şi de această dată – de ce este considerat un muzician de frunte al generaţiei sale: trăieşte muzica, degajă forţă, are sensibilitate, agilitate; este în stare să treacă de la tonalităţi suave, la note pline de virtuozitate. În plus, are ceva ce lipseşte multor muzicieni: o prezenţă remarcabilă ce-i prilejuieşte o bună comunicare cu publicul, cucerit de mişcarea sa scenică. Flautul a asigurat, pe fondul prestaţiei cordarilor, standardul de calitate mozartiană.
Adagio în Sol minor, de Tomaso Giovanni Albinoni, a picurat în suflete linişte, pace, a adus armonii gingaşe, momente de muzică pură.
Adagio (există unul şi de J.S. Bach) face parte dintre lucrările pe care le asculţi ca pe un balsam, ca pe un tratament antistres. Enumerăm „Air”, de Beethoven (există încă un „Air” de J.S. Bach), „Canon”, de Johann Pachelbel, „Silence”, de Beethoven, „Serenade”, de Schubert şi altele.
Simfonia simplă, a lui Benjamin Britten, a fost o alegere repertorială surpriză. Mai puţin cântat la noi, B.B. este un reprezentant de frunte al şcolii britanice de muzică clasică. De fapt, este mai mult decât atât; este considerat „cel mai mare compozitor britanic de la Henry Purcell”.
Am ascultat o muzică modernă, de o expresivitate complexă, în nota serii.
La succesul acesteia a contribuit decisiv dirijorul Vlad Mateescu, manager (şi dirijor) al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti. Cu un stil clasic, economicos, dar eficient în punerea în valoare a potenţialului orchestrei, Vlad Mateescu lasă, la Piteşti, o amintire plăcută, spectatori care i-au preţuit prestaţia. Cel mai tânăr director de filarmonică a realizat, la Ploieşti, lucruri deosebite în slujba promovării muzicii de calitate şi este… adoptat şi de piteşteni.
