A fost nevoie de sesizările locuitorilor din Mioveni, susţinute apoi şi de cele ale conducerii Primăriei, pentru ca asistenţa farmaceutică să fie asigurată pe timp de noapte în oraşul automobilului românesc. Pentru soluţionarea acestei probleme, autoritatea publică locală a trimis adrese Colegiului Farmaciştilor, CAS Argeş, precum şi Ministerului Sănătăţii.
„Considerăm necesară şi posibilă asigurarea asistenţei farmaceutice pe timp de noapte, în condiţiile în care la o populaţie de 55.000 locuitori (oraşul Mioveni şi localităţile limitrofe) funcţionează 17 unităţi farmaceutice, dintre care 11 farmacii. De asemenea, dorim să precizăm că Legea 266/2008, la art.18, alin. (2) precizează foarte clar că este obligatorie asigurarea asistenţei farmaceutice pe timpul nopţii de către toate farmaciile comunitare aflate în relaţii contractuale cu Casele de Asigurări Sociale de Sănătate şi este în sarcina Colegiului Farmaciştilor stabilirea modului în care se poate organiza programul farmaciilor, astfel încât asigurarea cu medicamente a populaţiei să se facă conform necesităţilor în funcţie de zonă şi numărul de locuitori”, se arată în răspunsul oficial dat de Ministerul Sănătăţii.
Mirela NEAGOE