Advertisement
În această primăvară nu va mai fi organizat tradiționalul Târg „Mărțișor” care se desfășura, de regulă,din 24 februarie până pe 8 martie în zona centrală a Piteștiului.
Autoritățile locale se tem să nu amplifice riscul infectărilor cu noul coronavirus, așa că mai bine renunță la o astfel de manifestare.
În ultimii ani, târgul s-a desfășurat în Piața „Vasile Milea”, dar a atras din ce în ce mai puțini comercianți și clienți în condițiile în care mărțișoarele au început să se vândă și în magazine mai mari sau mai mici, ca să nu mai vorbim despre centrele comerciale.
Advertisement