A îmbina utilul cu plăcutul. Pare o sintagmă desuetă. Dar pentru prim-gospodarul oraşului Brătienilor este un deziderat. În zona celor mai săraci localnici, „la blocuri” se prefigurează o construcţie cum nu mai există alta în judeţ. O fântână unicat.
Sursă de viaţă
Pentru unii un capriciu. Precum în Renaştere, când fântânile monumentale, adevărate opere de artă, erau mândria oraşelor. Păstrând proporţiile, desigur, fântâna din centrul Piteştiului are rolul de a îmbogăţi peisajul. Pentru alţii, însă, este necesitate absolută. Apa ca sursă de viaţă, pe care din timpuri imemoriale a căutat-o omul. În prezent, o fântână în centrul marilor oraşe nu mai reprezintă o necesitate decât din punct de vedere estetic. La Ştefăneşti, însă, se îngemănează una cu alta, setea de apă şi setea de frumos. Pe de o parte – cei mai săraci dintre locuitori, care îşi umplu recipientele cu lichidul vital. Pe de alta – dorinţa primarului de a crea un simbol al urbei, un loc de întâlnire, la răspântie de drumuri, care va intra în limbajul colectiv. „La fântână” vor spune cetăţenii, la fel cum pe vremuri piteştenii spuneau „La ceas” în caz de randez vous.
Carte de vizită
Lângă imobilele degradate din cauza vechimii, în care-şi duc amarul vieţii oameni nevoiaşi, dintre care majoritatea sunt romi, există de zeci de ani o fântână care a fost la început doar sub forma unei ţevi. În ultimii 30 de ani au existat tentative de a moderniza perimetrul ei. Fără rezultate notabile. Cum fântâna este situată la câţiva paşi de Spitalul de Geriatrie şi Boli Cronice, unde vin mulţi piteşteni la rudele internate, locul poate fi o „carte de vizită” pentru oraş! Actualul primar a înţeles acest adevăr. Deşi la prima vedere nu pare, miza este mare. Ţine de etichetă, de imagine, de dorinţa de a avea şi localnicul din Ştefăneşti cu ce să se mândrească.
Inaugurarea, de Sf. Maria
Iar primarul Nicolae Velcea a trecut de la intenţie la fapte. Pentru ca apa să fie de bună calitate, a fost executat forajul la adâncimea de 102 metri! Partea spectaculoasă de acum încolo urmează. Vor demara lucrările pentru amenajarea uneia dintre cele mai frumoase fântâni din Argeş! Cel puţin aşa reiese din proiect, din desen, din imaginile realizate pe computer. Sursa de apă va fi încadrată de o construcţie ingenioasă stil „baldachin” cu multe elemente decorative, iar împrejur vor fi amenajate bănci, spaţii verzi cu flori şi arbuşti ornamentali. O importanţă aparte va fi dată iluminatului, razele de lumină ale unor reflectoare punând în evindenţă întreaga structură. Inaugurarea este posibil să se facă în jurul datei de 15 august sau chiar în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului. Localnicii apreciază eforturile administraţiei locale. Fie că vor bea sau nu apă de aici, vor avea parte de o operă de artă cum nu şi-au imaginat vreodată. Sau, cu alte cuvinte, toată lumea va avea de câştigat.