Advertisement
Dan Stroe, primarul comunei Bradu, informează că în zona fostului Cămin Cultural din Geamăna, „cu binecuvântarea preacucernicilor părinţi de la Biserica Înălţarea Domnului”, a fost sfinţită cea de-a doua fântână de mare adâncime din localitate, după cea din Bradu de Jos. Fântâna are o adâncime de 201 metri, iar apa a fost testată în laboratorul de specialitate şi este potabilă. „Pentru că asemenea proiecte s-au bucurat de o largă apreciere în rândul locuitorilor din Bradu, intenţionăm ca anul acesta să forăm o fântână de mare adâncime şi în Bradu de Sus, în dreptul Căminului Cultural. Doamne ajută!”, a spus primarul Stroe.
Advertisement