Trei oameni au ajuns la spital cu răni serioase, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident de circulaţie.
Evenimentul a avut loc duminică spre seară, când Mihai M., de 33 de ani, din Piteşti, circula cu un Matiz dinspre Câmpulung către municipiul reşedinţă de judeţ. Ajuns în comuna Schitu Goleşti, el s-a angajat, fără să se asigure, într-o depăşire neregulamentară şi s-a izbit frontal de o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de Nicolae B., în vârstă de 49 de ani, din Rucăr. În urma impactului extrem de violent, cei doi şoferi au suferit leziuni uşoare, dar Maria B., de 46 de ani, soţia şoferului rucărean, şi fiica acestora, Mădălina, în vârstă de 16 ani, elevă în anul III la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, au ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung cu răni grave. Mama suferise o fractură de umăr, iar fiica avea fractură de braţ stâng şi alte leziuni. Adolescenta a rămas internată. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.