Familie model. O mămică eroină din Pitești a născut al nouălea copil.
Daruri neprețuite de la Dumnezeu sunt considerați copiii. Așa crede orice dreptcredincios. Dar paradoxal, în țara ortodoxă și-n procent covârșitor, numărul avorturilor este îngrozitor de mare. Cu toate acestea, o preoteasă piteșteancă prin adopție, de origine bucovineană, dă un strașnic exemplu: recent, a născut al nouălea prunc!!! Încă o fetiță!
Prietenul celor mici „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca ei este Împărăția Cerurilor!”. Îndemnul lui Iisus Hristos răzbate până la noi, de dincolo de veacuri. Mântuitorul iubea mult copii. Înviase o fetiță și deseori îi dădea exemple de neprihănire. Astăzi, ca și în trecut, se consideră binecuvântată de Dumnezeu casa în care răsună glas de copil. Se știe, înainte femeile nășteau mult mai mulți copii, decât în prezent. Incomparabil! Era ceva firesc ca, într-o casă, să se înghesuie la o masă, de obicei sărăcăcioasă, trei, patru sau cinci copii. Poate că nu se îndestulau cu toții, mâncarea fiind pe sponci. Poate că frații își împumutau între ei straiele și încălțările. Dar se făceau mari. Creșteau și munceau, ducându-se fiecare la casele lor. Deveneau și ei părinții a trei, patru sau cinci copii, în ciuda vicisitudinilor vremii.
Au fost războaie, a fost foamete, au fost ierni infernale și secete cumplite. În ciuda vremii și a vremurilor grele, copiii veneau pe lume. Și umpleau casele românilor. Părinții, oricât de săraci erau, își puneau nădejdea în Iisus Hristos. Înconjurat de o droaie de prichindei; așa Îl vedeau femeile evlavioase pe Prietenul lor în picturile de pe fresca bisericii din sat.
Câți va da Domnul! Astăzi, tabloul demografic este sumbru. Dezolant. Dacă din 1990 și până în prezent, femeile nu și-ar fi avortat pruncii, atunci populația României ar fi fost dublă, acum! Sunt estimări oficiale. Cifre îngrozitoare care arată că milioane de copilași au fost trimiși pe lumea cealaltă, înainte a se naște. Creștină de veche tradiție ortodoxă, Olesea Panciuc – iubita soție a preotului Alexandru Panciuc care slujește la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Ștefănești – a născut, recent, al nouălea copil. Cei doi părinți s-au cunoscut la Pitești, pe vremea studenției. Plecaseră din Cernăuți pentru a-și continua studiile în municipiul nostru. „Vom face câți copii ne va dărui Dumnezeu!”. Așa au hotărât tinerii bucovineni, încă din ziua Tainei Cununii. Până acum, au șase fete și trei băieți. Așa a fost voia Domnului…
Porunca primordială În anii de restriște economico-socială pe care i-am traversat, românii au fost nevoiți să facă tot mai puțin copii. Unul, maximum doi. Chiar dacă și-ar fi dorit mai mulți, părinții au fost și sunt raționali. E greu de crescut copii în condițiile instabilității economice, a salariilor mici și a cheltuielilor mari. Costul coșului zilnic este greu de suportat. Un prunc este asemenea unui îngeraș, aduce multă bucurie în orice casă, însă înseamnă o gură în plus. Olesea și Alexandru Panciuc au ignorat argumentele de ordin economic. Lor le-a răsunat întotdeauna în minte porunca primordială a Creatorului Universului: „Creșteți și vă înmulțiți!”.
În urmă cu 16 ani, Dumnezeu le dăruia primul copil. Apoi a venit pe lume al doilea prunc. Și al treilea… Greutățile au început să apară, mai ales că erau doi „străini” pe meleagurile noastre, veniți de la margine de țară, cumva spus de dincolo de hotar. Însă nu au deznădăjduit. De multe ori, părintele Alex Panciuc l-a auzit rostind pe Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul: „Are Dumnezeu milă de făptura Lui”.
Ierarhul a prețuit râvna duhovnicească a slujitorului altarului de la Ștefănești și, în urmă cu câțiva ani, l-a învrednicit cu un statut aparte; l-a desemnat inspector în cadrul Sectorului Filantropic al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Lacrimi pentru Ucraina Cu eforturi supraomenești doar de el știute, Alexandru Panciuc și-a dus la bun sfârșit îndatoririle de preot, duhovnic, inspector. În condițiile în care, îndată ce ajungea acasă, se ocupa de treburile casnice, alături de preoteasa lui. Iar familia i s-a mărit uimitor. Încă un copil, încă unul și încă unul… Șase, șapte, opt…
Între timp, a venit ziua nenorocită de 24 februarie 2022, când a început invazia rusă în Ucraina. În sufletele părintelui Alexandru Panciuc și a preotesei sale a fost furtună. Ambii au rude și prieteni în țara vecină răvășită de război. Îndată, preotul s-a mobilizat și a plecat cu ajutoare într-acolo. A mers de multe ori cu camioane încărcate de alimente, pături și haine pentru a le dărui năpăstuiților care fug din calea pârjolului. Multe lacrimi a mai vărsat inimosul slujitor al Domnului pentru toată suferința pe care a văzut-o pe unde a trecut. Suferința a văzut-o și pe chipul refugiaților. Și-n ochii mamelor cu prunci în brațe care au plecat din casele lor doar cu o bocceluță…
A șasea pruncuță Dar viața merge înainte. Cu bune, cu rele. Între timp, Olesea Panciuc a mai adus pe lume o pruncuță. Mare fericire a fost pentru preotul care a devenit tată pentru a noua oară! Are acum șase fete și trei băieți! Oare câți români s-ar putea făli cu așa ceva? Oare cum se descurcă părinții? Oare cât de greu trebuie să fie să crești atâția prunci? Și cât de spațioasă trebuie să fie o casă care are atâtea suflete? Ei bine, familia Panciuc, probabil cea mai numeroasă din Pitești, locuiește într-un apartament cu trei camere, la parterul unui bloc. Interesant este faptul că, pe vremuri, în locuința respectivă a funcționat o… grădiniță! Acum, „grădinița” familei Panciuc numără nouă copii. Deocamdată. Pentru că preotul și preoteasa lui nu au de gând să se oprească aici!
Duhul Sfânt peste Ioanna Miercuri dimineață, la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena”, s-au adunat foarte mulți semeni. Ca la fiecare chemare a părintelui Alexandru Panciuc. El ține ca martori ai unei mari Taine să fie cât mai mulți oameni. Iar Botezul este una dintre ele. Micuța Ioanna a primit haina cea nouă, intrând în rândul creștinilor. Mâinile unui mult discutat ierarh, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, au scufundat-o întreit pe copilă în apa cea sfântă. Arhiereul nu a venit singur, ci însoțit de un cor bisericesc vestit. În cântările care răsunau în locaș a fost chemat Duhul Sfânt să se pogoare asupra Ioannei, cel mai tânăr vlăstar al familiei. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit ÎPS Teodosie – pe lângă faptul că a lăudat virtuțile unei asemenea familii cum rar mai există în zilele noastre nu doar în România, ci oriunde în lume – le-a promis părinților care ascultau emoționați că le va boteza el însuși cel de-al 12-lei copil! Alexandru Panciuc este decis să-i asculte îndemnul. La fel și preotesa lui. Dacă Dumnezeu le va dărui alți prunci, cu atât mai bine!
Vor fi chemați la Cotroceni? Credincioșii prezenți la eveniment au avut numai cuvinte bune la adresa părinților pe care îi privesc cu multă admirație. Și multe voci cred că însuși președintele țării, Klaus Iohannis, ar trebui să-i cheme la Cotroceni, ca să-i atribuie Olesiei medalia de „Mamă eroină” și să ofere acest model tuturor românilor! Până să facă șeful statului un astfel de gest, poate că va mai trece timp. Iar preotul și soția lui nu-l vor pierde degeaba. Are tata șase fete și trei băieți. Toți cu nume autentic creștine, inspirate din Sf. Scriptură. Când ajunge seara ostenit acasă, e drept că-i ia ceva timp să-i sărute pe toți pe frunte, înainte de culcare. Dar nu sare niciodată peste acest frumos obicei pe care-l repetă de nouă ori. Deocamdată. Dacă va face ascultare de duhovnicul lui, acest tată jertfelnic, Alexandru Panciuc, va săruta 12 frunți de prunci noaptea, înainte de culcare…