Ieri, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti aflat în patrulare prin cartierele municipiului a depistat doi cetăţeni care, sub pretextul că sunt lucrători la serviciul local de salubritate, cereau bani locatarilor.
Băteau din uşă-n uşă
Cei doi au fost identificaţi la blocul B6A din zona străzii Gheorghe Doja. Este vorba despre Nicolae Gheorghe, în vârstă de 66 de ani, respectiv Ştefan Miloş, de 67 de ani, ambii din comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, care băteau pe la uşi şi cereau bani de la proprietarii apartamentelor. Pentru fapta comisă, împricinaţii, asupra cărora au fost găsite şi sumele primite, au fost amendaţi de poliţiştii locali cu câte 200 lei, totodată fiind obligaţi să părăsească oraşul.
Metoda revine
Dispărută o bună perioadă de vreme, metoda falşilor gunoieri revine în actualitate şi este aplicată în special în cartierele de blocuri din Piteşti. Presupuşii gunoieri apar, de regulă, în preajma sărbătorilor şi pentru a da o notă de credibilitate sunt echipaţi în haine asemănătoare salopetelor. Modalitatea după care aceştia acţionează este cea clasică: indivizii sună la interfon spunând că sunt de la gunoi, după care iau la rând apartamentele şi pretind diverse sume de bani pentru presupuse „servicii”, care în realitate n-au fost prestate.
Atenţie la impostori!
Administraţia locală face apel către piteşteni să fie vigilenţi şi să nu cadă în capcana acestor impostori, care de cele mai multe ori nici măcar nu sunt din judeţul Argeş. „Angajaţii celor două firme de salubritate care operează în Piteşti nu vor aplica niciodată asemenea metode, ei având atribuţii foarte bine stabilite. De asemenea, salariaţii firmelor de salubritate urbană care operează în municipiu au echipamente de lucru specifice, inscripţionate, şi nu sunt ca salopetele folosite de falşii gunoieri”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.
În ceea ce ne priveşte, îi atenţionăm pe cetăţeni să fie atenţi la cei care le bat la uşă şi, dacă pretind că sunt lucrători la gaze, apă, electricitate, gunoi şi pretind bani, să-i legitimeze şi să sesizeze instituţiile abilitate, întrucât au de-a face cu escroci. Angajaţii operatorilor de servicii publice nu fac încasări, deoarece toate prestaţiile către persoane fizice sau juridice sunt plătite exclusiv pe bază de factură.