Urcăm pe vas, care este mult mai mic decât „Marco Polo”, ce ne-a adus de la Dubrovnik la Bari, şi constatăm că sunt destule locuri şi sus, şi jos, şi în cele două saloane, şi la bar, şi pe punte, la prora sau la prova. Îl căutăm din ochi pe domnul inginer, dar nu-l găsim, întrebăm de el cu prudenţă, în dreapta şi în stânga, dar nimeni nu l-a văzut, urcăm, coborâm, străbatem feribotul în lung şi în lat, spionăm, intrăm în cală unde sunt rânduite autocarele şi autoturismele, dar nici urmă de domnul inginer. De la o anume distanţă protectoare observăm că ghidul are cu soţia domnului inginer o discuţie nu tocmai calmă. Distingem textul regulii turistice recitate de ghid încă de la plecarea din ţară: Cine nu se încadrează strict în program o face pe proprie răspundere şi se va întoarce acasă cu un alt mijloc de transport, Punct.
Dar el nu a întârziat, susţine soţia domnului inginer, dimpotrivă a plecat primul spre feribot, ştiţi doar că este un model din punctul de vedere al punctualităţii. Punct, doamnă, mai este puţin şi debarcăm, iar la faţa locului vom vedea ce e de făcut.
Am trecut de pietroaiele alea criminale? – ne interpelează vâlceanul, reuşind chiar să inducă în noi teamă, fiindcă am crezut că este, dar n-a fost, domnul inginer, Ăsta este, vasăzică, salonul oficial? – când am spus eu că umblaţi cu şopârle, nu m-aţi crezut.
Nu, domnule, răsuflăm noi uşuraţi, una a rămas în spate, Scilla, şi cealaltă, Caribda, e pe aici pe undeva, în dreapta noastră, Asta e cea mai a dracului, plusează Alexandru.
Nu mai umblaţi cu fitile că râd şi curcile mele de acasă, se răţoieşte vâlceanul, auzi teorie la inspectorul sanitar, că sunt două mări, că una e mai înaltă şi alta mai scundă, păi dacă ar fi aşa, ar curge una într-alta – la mintea cocoşului, nu? – şi n-ar mai fi mări, ci râuri, şi ar fi şi vreo cascadă, ceva, ca să confirme ipoteza, sunt unii pe-aci prin excursia asta care cam fac pe deştepţii şi cred despre noi, ăştilalţi, că suntem proştii lor, d-aia nu-mi place mie cu turma.
Acostăm la Messina. De pe ţărm, în pantaloni scurţi, cu cămaşa descheiată şi cu pălăria într-o mână, ne face semne de bun venit nimeni altcineva decât domnul inginer, care, la Villa San Giovanni, în cavalcada-i tumultuoasă spre ocuparea a două locuri privilegiate, s-a urcat nu în feribotul sosit la acostare, ci în cel staţionat, desprins de ţărm la foarte scurt timp după ce pasagerul clandestin pusese piciorul pe punte.
Deşi ghidul identificase la timp feribotul nostru, domnul inginer, în nestăvilita-i chemare de conchistador, nu mai era de mult printre noi, să ia cunoştinţă de realitate. Pentru că vreo câţiva dintre flăcăii – priponitori ai autovehiculelor din cală, să nu se ciocnească unele de altele, erau români din Călăraşi, domnul inginer n-a plătit decât biletul, nu şi amendă, scăpând astfel basma curată la prima sa descindere în cea mai mare insulă din Mediterana.
Autocarul pleacă din Messina de-a lungul Mării Ionice, spre Catania, oraşul de la poalele Etnei, şi mai departe la Comiso, lângă Ragusa, unde ne aşteaptă pensiunea lui Bagio, ne spune ghidul şi adoarme.
După ce îi explică soţiei că nu a fost nicidecum o înfrângere, ci o victorie răsunătoare, pentru că până la urmă e mult mai important să pui primul piciorul în Sicilia decât să ocupi primul scaun liber de pe feribot, şi lipeşte cele trei bilete de călătorie în dosarul unde colecţionează bonuri de masă, tichete de muzeu, fluturaşi şi alte păsărici de ale sale, domnul inginer se întoarce spre noi şi ne atacă prin învăluire, Bun whiskyul secundului din salonul oficial? Ne facem că nu auzim, Dar icrele? – atacă domnul inginer cu infanteria. Nu-l mai lăsăm să ne întrebe de pişcoturi şi şampanie şi-i spunem că în ultimul moment, secundul, vărul lui Alexandru, a fost transferat pe un vas ce pleca spre Napoli cu o încărcătură specială, Dar să ştiţi, adaug eu, că Alexandru mai are încă trei veri şi doi unchi în Sicilia, aşa că…
Etna fumegă în dreapta noastră, o să urcăm mâine, când o să vedem şi Siracuza, şi Taormina. Dolofana îi dă firavului ei soţ ultimele seminţe pentru papagali, să-i alunge răul de mare resuscitat de traversarea Strâmtorii Mesina, iar avocatul dă ora exactă: duce la gură paralelipipedica-i sticlă cu palincă, reîncărcată la Messina din bidonul depus oficial în cala maşinii. Înseamnă că este şi patruzeci şi unu de minute ale unei oarecare ore siciliene dintr-o zi de joi…
Mai unje-l pi meclâ pi bubos, strigă doctoriţa scundă şi grasă către doctoriţa înaltă şi slabă, Dacă vezi pe fereastră vreun mafiot, până se întunecă, să mă trezeşti şi pe mine, îi atrage atenţia vâlceanul consoartei, că eu mai picotez un pic, Ăştia sunt mici copii pe lângă mafioţii noştri, se trezeşte gândind cu voce tare profesorul pensionar, Ţi-am spus, i-o retează consoarta, să nu te mai bagi în politică, la vârsta ta nu face bine la inimă, ţi-ai luat pastila? (Va urma)
C. VOINESCU
