După proba de navigaţie pe Adriatica, trecută con brio, impresiile curg şuvoi în autocarul ce ne duce de la Bari la Messina, prin Apulia şi Reggio di Calabria. Iubiţel, se aude vocea Dolofanei, cum te simţi, mai vrei seminţe pentru papagali, mi-a mai rămas, uite, un pliculeţ, poate că-ţi trece, hai nu mai fi ameţit. Firavul soţ al Dolofanei geme prelung, îşi duce o pungă la gură şi o ţine acolo pentru eventualitatea că ar erupe instantaneu ca Vezuviul la 79 d. Ch.
El are rău de mare, explică Dolofana, şi de la răul de mare i s-a implementat şi răul de autocar, domnule ghid, nu oprim o ţâră?
În microfonul uitat deschis, ghidul sforăie înfundat, precum motoarele feribotului la desprinderea de ţărm, Daţi-i o felie de lămâie şi ţineţi-l cu două degete de nas, intervine salutar soţia doctorului veterinar, Și pe unde mai respiră, doamnă, iete drăcie, se răţoieşte Dolofana.
Nu mă lasă ăştia deloc să dorm, cu răul lor de mare, mormăie vâlceanul, dacă ai rău de mare stai acasă, nu te plimbi cu vaporul pe Adriana, pe Adriatica, îl corectează nevastă-sa. Lasă, dragă, că ştiu eu, dar vreau să-i induc în eroare pe intelectualii ăştia de dă cartea pe dinafară din ei.
Ce e, dom’le, devine subit curios, de pe ultimul loc din autocar, agentul de vânzări, căruia nu i se auzise vocea până acum, ai avut cumva parte iar de vreo nuntă lângă cabina dumitale?
Dumneta faci mişto de mine sau ai călcat în vreo urmă de şmecher, e prima noapte când n-am nuntă, dar am avut parte de sforăielile dumitale, că dacă ştiam cum cânţi la trombon nu mai socializam cu mata şi nu mai dormeam pat în pat, la cucurigu, că-mi venea spre ziuă să te arunc la crocodili în mare, dar nu avea cabina fereastră.
Bucureşteanul e livid, vrea să înjure ca în Colentina, dar nu-l lasă nevastă-sa, aşa că a luat cu titlu de împrumut de la domnul inginer trei foi de hârtie şi un pix şi i le-a pus în poală. Până aproape de Messina, bucureşteanul a scris înjurături clasificate tematic: de mamă, de tată, de fraţi şi surori, de organe umane, de prim-ministru, de preşedinte de republică, de parlament şi de feriboţi. Mai ales de feriboţi şi de elicea mamii lor, că se zdruncinau tăvile alea de le zic feriboţii ăştia paturi suprapuse, jurai că este cutremur, cum să dormi? Am stat (înjurătură de stat) toată noaptea (înjurătură de noapte) pe punte (înjurătură de punte) şi am tras în piept tutun (înjurătură de tras în piept pe adresa firmei de turism) până la ziuă (înjurătură de zi cu zi).
Psiholoaga trage cu ochiul la hârtiile bucureşteanului şi comentează cu psihologul dezinvolt, E un exemplu tipic de indisolubilă conexiune între gândire şi limbaj, zice ea, da, zice şi el, pentru că baza fiziologică a gândirii se constituie din legăturile temporare care se formează în creierul lui de băiat de cartier, la nivelul celui de al doilea sistem de semnalizare.
Şoferul semnalizează depăşirea unor ciclişti şi conchide în microfonul deschis. Merge dom’le sistemul de semnalizare, şi pe stânga, şi pe dreapta.
Domnul inginer elaborează strategia îmbarcării la Messina pe feribotul ce va traversa strâmtoarea unde pândesc din ape cele două pietroaie criminale, Scilla şi Caribda, pe baza unor experienţe anterioare: îmbarcarea la Dubrovnik pe „Marco Polo”, traversarea nocturnă a Adriaticii, debarcarea la Bari şi flerul său de tactician imbatabil.
Când planul este pus la punct până în cel mai mic amănunt, îl comunică şi soţiei, aliatul său de arme, circuit turistic şi viaţă conjugală, Feribotul va fi fără îndoială mai mic decât cel al croaţilor de la Jadrolinja, dar poate că mai aglomerat, aşa că încă de la sosire eu voi ocupa un avanpost chiar lângă linia inamicului, ca, atunci când se dă liber îmbarcării, să iau startul chiar de sub nasul lor şi să ajung primul pe scaunele de la fereastră. În caz de eşec, aplic planul B şi o virez spre bar, trebuie să fie şi bar, unde cuceresc două scaune înalte, pe unul mă aşez eu, pe celălat îmi pun picioarele ca semn al victoriei, până vii tu, urmând strict acelaşi traseu, fără nicio abatere, stânga, dreapta.
Se uită chiorâş la mine şi la Alexandru, spioni involuntari ai celui mai elaborat şi secret plan de traversare a strâmtorii Messina de către un grup de turişti români şi zice. Ce, mă, trageţi cu urechea? Dacă nu mai faceţi mişto, hai că vă ţin şi vouă un scaun, să nu ziceţi că nu sunt patriot. Nu este nevoie, domnule inginer, vă mulţumim frumos, intervin eu, dar chiar acum Alexandru a vorbit la telefon cu vărul său din Constanţa care este secund pe feribotul ăla şi ne-a invitat la salonul oficial. Cu icre, pişcoturi, şampanie, whisky, enumeră Alexandru indiferent.
Bine, mă, eu m-am oferit, să nu ziceţi că… şi se întoarce spre consoartă să-i comunice ultimele informaţii culese de pe câmpul de luptă, cu care inamicul vrea să-l intoxice. (Va urma)
C. VOINESCU
