„Oamenii l-au creat pe Dumnezeu, iar contrarul nu a fost dovedit“ – reprezintă o evidență. Dumnezeu încă nu există: el va fi omul de mâine, înzestrat cu puteri aproape infinite datorită tehnologiilor NBIC. Omul va înfăptui ceea ce se presupune că pot face divinitățile: să dea viață, să modifice genomul, să reprogrameze creierul și să elimine moartea. Laurent ALEXANDRE
Iată o întrebare cu tâlc, pe coperta unei cărți despre inteligența artificială, și, evident, performanțele creierului uman care efectiv are rezonanță în inima și creierul nostru. Cel puțin pentru mine, cu inima mereu în fibrilație, întrebarea este odată în plus incitantă, fiindcă aflu, din cartea cu pricina, că o companie franceză a creat o inimă artificială implantată unor pacienți care aveau insuficiență cardiacă. Sigur, insuficiența o au și acum, dar invenția asta tehnică îi ajută să le bată inima, să trăiască. Nu știu, dacă să facă și dragoste, dar chestiunea este subiectivă.
Obiectivă rămâne întrebarea dacă tot creând, tot inventând, tot performând, omul nu va putea fi depășit de propria creație? Și, dacă da, ce s-ar întâmpla? Dar să nu pun și eu carul înaintea boilor. Important este că revoluția tehnologică – ne gândim la cele patru discipline: inteligența artificială, biotehnologia, nanotehnologia și informatica – au progresat enorm în ultima vreme și l-au ajutat pe om să îmbunătățească, pe baza științei, mai tot ce presupune traiul nostru. Inima artificială este doar un exemplu și el se referă la invenția unui organ vital pentru om. Sigur, n-a fost inventat creierul electronic în totalitatea lui, nici omul tehnic, robotul cu mintea și conștiința lui, dar ritmul cu care noi smulgem secretele naturii îmi spune că nu suntem prea departe.
Și nu suntem, fiindcă iată, pe modelul lui Aldous Huxley din „Minunata lume nouă“, omul se gândește, dacă nu chiar și „trăiește“, iluzia atotputerniciei sale. Mintea noastră poate orice, geniul nostru n-are limite, poate descoperi și iar descoperi în ritmul genialului Nikola Tesla. Care nici nu s-a căsătorit, nici n-a făcut copii numai de dragul de a augmenta totul spre folosul omului. Și nu m-ar mira, cum prevedea unul dintre autorii cărții citate, dacă mâine nu vom începe să-l discredităm și pe om și să-l înlocuim cu un robot, cu omul-cyborg. De ce nu cu omul-dumnezeu? Căci imaginația noastră nu are limite, vezi câte minunate cărți SF au apărut în lumea noastră drăgălașă.
Problema relației dintre om și robot are istorie, ba chiar preistorie. Dar să nu coborâm până acolo, fiindcă nu-i spațiu – articolul este planificat să apară în presa scrisă, pe print, nu pe online – însă un episod mi se pare cu semnificație, fiindcă-l evocă pe Alan Turing. Nu știți cine-i? Păi, cel care a spart Codul ENIGMA al Germaniei, ajutând la scurtarea celui de Al Doilea Război Mondial cu cel puțin câțiva ani. Apropo de război, drama lumii întregii va fi dacă nu vom reuși să-l stopăm pe cel de-Al Treilea până nu implicăm de-a binelea și inteligența artificială. Artificială și … diabolică, fiindcă nu vom fi martorii unei apocalipse, ci țintele ei. Inteligența tehnică – credeau și anticii – va fi un pericol pentru omenire, dacă progresează necontrolat.
Dar să ne întoarcem la Alan Turing, care încă din 1950 a programat și elaborat o teoremă cu privire la ce ar putea și ce n-ar putea să facă, în cele din urmă, calculatoarele. Păi, vă închipuiți ce-ar putea să facă, devreme ce omul, care-i conștient, și totuși mai tot timpul s-a războit pentru putere și avere, darămite robotul fără conștiință. Iată un element nou – conștiința! Ce este ea și până unde se întinde? Putem trăi și fără ea? Sincer, nu știu să răspund la așa ceva, dar mă uit din când în când la televizor și bag de seamă că nici domnii Putin, nici Trump nu-și fac probleme de acest fel. Și, la urma urmei, de ce și-ar face? Au averea și puterea, decid ei și pentru noi. Noi ne uităm, ne înfrigurăm, ne încurajăm din vorbe și discutăm despre etica cyborgilor, că despre a liderilor pare inutil.
Și totuși, să vedem ce ne așteaptă dacă creierul uman îi dă sau nu-i dă și calculatorului conștiință? Fiindcă conștiința este un mister pe care-l explorăm, continuă să-l exploreze tot mai insistent și cei care, de aproape un veac, au născut fizica cuantică, fizică de atunci mereu în căutarea enigmei cuantice. Enigmă pe care ne va fi tot mai greu s-o dezlegăm, de vreme ce, vorba scriitorului american dr.Tony Nader, trăim într-un imens ocean de conștiință. Conștiință, energie care ne solicită reacții din ce în ce mai rapide când totul devine posibil. Și-n bine, dar și-n rău! Aici, tot vorba francezului, „revoluția digitală nu o continuă, ci mai degrabă o amenință“ pe cea a scrisului. Cărțile din vremea scrisului, pe care le citeam altădată – unii o mai fac și astăzi – presupun relații de lungă durată, care invită la dialog, cu sinele, cu autorul, cu cititorii, cu umanitatea, în timp ce revoluția digitală bate din palme și cât ai zice pește avem viață psihică și vise, performanțe tehnice, suntem atotputernici, putem învinge și moartea, dar ne poate și ea invinge pe noi, ucigător, cu fulgerul atomic. Atunci, nu ne va mai arde nici nouă de dragoste, dacă ființa umană se va hrăni mai degrabă cu ideea atotputerniciei, nu cum să folosim această atotputernicie pentru a pune capăt haosului. Este loc de întors? Este, doar dacă și omul, și robotul își dau întâlnire cu conștiința.
Cu acea conștiință fără de care nu există îndoială, responsabilitate, vise, sentimente, speranțe, dorințe, dragoste, durere sau bucurie. Acea conștiință fără de care și noi n-am fi decât niște roboți. Roboți animați de logaritmi și modele pe care, dacă le interpretează corect, maximizează datele în folosul omului. Doar atât?!
