Împrejurările istorice care au însoţit naşterea poporului nostru au contribuit la formarea şi devenirea lui. Vorbim despre nişte împrejurări asemănătoare cu situaţia în care s-a aflat un om între două vârste, care, obosit de atâta drum, s-a întins pe iarba moale de lângă un izvor de munte. În faţa lui se vedea o pădure, iar peste creasta acesteia, cerul păstra ceva din focurile amurgului abia trecut. Curând, drumeţul nostru a căzut într-un somn adânc, atât de adânc, încât nici visul nu a putut pătrunde în sufletul lui. Când s-a trezit, soarele era sus, dar răcoarea dimineţii îi scălda încă fruntea. Bărbatul s-a uitat în jurul său, a căutat să-şi aducă aminte de cele petrecute în ajun şi să-şi dea seama de locul unde se afla. Înclinându-se apoi spre izvorul de lângă el, pentru a-şi răcori faţa cu apa rece, şi-a văzut chipul în apă ca într-o oglindă. Un chip care nu mai era al unui om aflat la mijlocul vieţii, aşa cum era el în realitate, şi nici al unui bătrân cu plete şi cu barba albă, cum se aşteaptă cititorul să arate, crezând că este vorba de vreun basm, ci chipul unui candidat la prezidenţiale. Dar mirarea lui a devenit chiar uimire în momentul în care, după chipul primului candidat, a apărut şi al celui de-al doilea, apoi al celui de-al treilea şi aşa mai departe. Bietul om se uita în oglinda apei şi, în loc să-şi vadă propriul chip, le vedea pe cele ale unor politicieni care vor candida duminică la alegerile prezidenţiale. La un moment dat, omul s-a hotărât să se oprească asupra unui anumit chip de politician. Îi plăcea cum acesta se reflecta din apă. Însă, uitându-se mai atent, îi apăreau mereu şi celelalte chipuri, numai că el îl aştepta doar pe acela de care îi plăcea. La reflectarea recurentă a acestuia, nu se mai sătura să-l privească şi într-atât s-a îndrăgostit de el, încât a fost cuprins treptat de slăbiciune şi a căzut el însuşi în apă.
Prin urmare, mă folosesc de această fabulă pentru a prezenta, în mod sugestiv, situaţia societăţii noastre aflate în preajma alegerilor prezidenţiale, renunţând la analize sociologice plictisitoare şi impersonale. Uimirea pe care a resimţit-o omul de mai sus în faţa imaginii din apa izvorului, aşadar, este asemănătoare cu cea pe care o încearcă azi poporul român în faţa propriului său caracter. După mulţi ani de istorie zbuciumată, am ajuns să fim liberi, iar ceea ce se întâmplă în zilele acestea în ţară nu este altceva decât exprimarea liberă a caracterului nostru prin intermediul votului; o exprimare care are legătură cu adevăratul chip al poporului român. Or, noi suferim cu toţii de o tulburare gravă a capacităţii de identificare. Credem că sub veşmintele şi înfăţişarea diverselor persoane, se ascunde adevăratul nostru chip.
În trecut această tulburare era înţeleasă sub mitologia lui Proteu, care se arăta oamenilor sub mai multe înfăţişări. Drept care, aşa apar politicienii noştri: aici par măreţi ca nişte apostoli ai adevărului, dincolo par cu un caracter smerit, încercând să ne demonstreze că sunt cei mai înfocaţi apărători ai dreptăţii sociale şi economice.
Această situaţie este cauzată de faptul că politicianul doritor să cucerească puterea trebuie să se erijeze public şi să-i seducă pe naivi, mai cu seamă în cazul unui tip de scrutin uninominal, în care caracterul joacă un rol important. Făgăduieşte tot ce i se cere, dar îşi uită curând promisiunile, cu aceeaşi uşurinţă cu care le-a rostit. Pentru el viaţa e mobilă, precum oglinda unei ape; ea nu mai este legată de ideologie, care ba îl ridică, ba îl coboară, ci de lucrăturile din culise, de negocierile dincolo de cortina creată de imagologie. Când iese în public, el ştie că trebuie să surâdă în dreapta, să discute în stânga, sugerează făcând cu ochiul, provoacă şi răspunde la glume. Dacă îl afli pe stradă, îţi zâmbeşte uşor, dacă e în restaurant, face cerc în jurul său. O convorbire cu el este pentru oricine un balsam întăritor; acum nu mai pomeneşte de ideologie, ci de imagologie. Este un adevărat oracol: ce ne spune trebuie să credem, fără să mai cercetăm. Doar este om cu experienţă politică şi trecut prin viaţă. Deci, o persoană cu greutate. Înţelept, bogat şi puternic. Fiecare vorbă a lui cade cu toată greutatea unei adevărate autorităţi în materie.
Avându-şi astfel de conducători politici, care nu sunt altceva decât expresia propriului caracter, poporul român seamănă, aşadar, cu bărbatul care a căzut în apă. Pierdut în admiraţie de sine, acestui popor nu-i place să facă prea mult caz de soarta lui, ca să nu suporte cine ştie ce insulte, nebăgări în seamă ori neplăceri care ar putea să-l tulbure şi să-l întristeze. Aşa încât, aproape totdeauna, el duce o viaţă retrasă, timidă şi singuratică, mulţumindu-se cu o mică societate alcătuită din comunitatea sa rurală sau urbană. Însă, imediat ce dă naştere vreunui politician, acest popor începe să fie dezmierdat de el, fiind atras fie de o parte a politicii, fie de alta, despre care habar nu are. Dar umflat de cuvintele politicianiste, devine exagerat de credul şi cade într-un fel de admiraţie faţă de cel care le rosteşte. Însă, în scurt timp, el începe să fie dezamăgit de cel pe care l-a ales prin vot democratic. Iată de ce, orice ar alege, el tot va cădea în apă din cauza chipului pe care l-a îndrăgit atât de mult cu puţin timp în urmă. Care, de fapt, e propriul chip. Ideea aceasta este una sociologică, ştiinţă ce spune că politicianul care întruchipează cele mai multe dintre însuşirile de caracter ale unui popor va obţine cele mai multe voturi din partea cetăţenilor ce formează acel popor.
21 Comentarii
Anonim
Cred ca unii vor intra la apa din prea multa admiratie pentru Iohannis, asa cum sunt Rares Bogdan, Miutescu…
Anonim
Citesc articolul dvs si mai jos e chipul lui Iohannis, cred ca si eu deja am cazut in apa!
Anonim
Savu este pt. noi, Voropchievici 2doi !
Anonim
Luminează prostimea căzută deja in apa!
Mefisto
Nea Savule, problema dumitale este ca aia ( aceia) pentru care scrii sunt prea prosti ca sa te inteleaga iar cei care te inteleg sunt prea destepti ca sa voteze pe aia care te platesc. Acum matale ai de ales intre doua rele. Prima ar fi sa faci un articol pentru situatia in care ,,visul vietii dumitale” pierde la limita alegerile din we si a doua sa le piarda rau de tot si atunci o sa intri oficial in opozitie. In ambele situatii o sa pici cu boasele pe mana scarii. Fii pe faza la numaratoare duminica pe inserat. Functia bate gradu’
George Olteanu
:))
Mefisto
Acest zambet valoreaza enorm pentru ca in calitate de jurnalist ( Dumneata) demonstrezi printr-un icon nu numai inteligenta unui spirit de gluma, dar si diplomatia unui veritabil formator de opinie. Iti multumesc si pentru decenta prin care oferi un avertisment unui coleg de breasla din ( trecutul prezent :)) care si-a facut din editoriale prea des o gazeta de perete plina de bulion. Sunt multi cititori care refuza sa comenteze dar sustin tacit punctele de vedere ale celor care au curajul, inteligenta si bunul simt sa caute adevarul fara sa-l lase pangarit de unii colegi. Va multumesc !
Anonim
Un unguent, pe cinste ! Mai ceva ca …”Vagisanul” ! Mulțumim, mai vrem…şi mâine !
Anonim
Adânc !
Anonim
In timp ce Valeca e doctor in fizica, iar Iohannis e un biet profesor de fizica la gimnaziu, dar deh, funcția bate gradul. Mai vreți? Renunț.
Lascarica
Încă un articol de o superba platitudine bovina!
Anonim
Câtă-mai… SINCERITATEA ne arăți, Joiană (nu BONI) ! Tu eşti/ai…VUL…TURÈ , nu Păsări cheà, bre, Las Charikœ ! …Deschide.urna,…că e 7şapte (CAI) !
Anonim
Savu și-a “retras” admiratoarele! Sau mai clar, mai oameni buni, nu se mai autocomenteaza!
Anonim
Te mănâncă pielea!
Anonim
Iar,…te mănâncă’n … C.R/CV , bre , smeo/boni ?!?…
Iurii
Omul din fabulă a văzut prin reflectarea apei zeița Peitho, care reprezintă politica zilelor noastre și respectiv instabilitatea acesteia, percepută prin masa lichidă care își schimbă forma în funcție de locul în care se găsește. dnu. Savu aveți perfectă dreptate.
Savu Gheorghe
Iurii, studentul meu basarabean!!! Ce mă bucur că am dat de tine! Dacă nu ai numărul meu de telefon, te rog să-l ceri la redacția ziarului. Te salut din Argeș!
Anonim
Hai, dă-o dracu’ ncolo de …”facultate”, că, zău, Savule,n-a ajuns Sorbonica… chiar în halul ăsta , să te aibă şi pe tine …”ca şi…profesor” ! Parcă-ai fi unul „popa Bichir”… când se roagă el duminică de…Duminică să-l treacă şi anul ăsta în…Pomelnic (Orar) că-l dau „ăia”…afară din/de la/Securitate că…de când cu „Petrov” (Băsescu Traian), nu mai ai nicio …Protecție ! Tu cum ai ajuns la etajul 3…din ii-uri şi taman la uşa (Delia) …care trebuie !??!…
Anonim
Și mie îmi pare bine dle profesor. Îl voi cere neapărat.
marin
Frumoasă fabula, păcat că nu prea are cine să o înțeleagă!
Anonim
Noroc cu tine, „urmă… care salvezi turma”!