Expoziție Zita Moldovan la Senat. Alina Gorghiu: „O felicit pentru activitatea feministă și antirasistă”.
Senatul României, timp de o săptămână, sărbătorește cultura, tradițiile, istoria și drepturile milioanelor de romi din România și din întreaga lume, în contextul apropierii Zilei Internaționale a Romilor.
„Astăzi, când spui România spui și multe personalități care provin din rândul romilor, fie că ne referim la literatură, muzică, istorie. Și mă gândesc la Johnny Răducanu sau Ion Voicu, la toți meșteșugarii romi.
Eu vin din Argeș, unde s-au scris povești frumoase despre romii din zona noastră, despre contribuțiile lor la istoria culturală națională. Și nu sunt puțini deloc. Celebrul lăutar Ionică Dinu, cel care a cântat la inaugurarea Turnului Eiffel, fiul său Grigoraș Dinicu, Zavaidoc de la Pitești cu cântecele sale sau Ion Matache de la Merișani, cu al cărui taraf a debutat Maria Tănase la radio.
Dacă mergem și mai adânc în istorie, în secolul XIX, trebuie să amintim de boierul Dinicu Golescu pe a cărui cheltuială au fost școliți lăutarii argeșeni, dar mai ales de Ștefan Golescu, primul boier român care și-a dezrobit romii.
Astăzi, cu ocazia deschiderii acestei expoziții, un eveniment care marchează Ziua Internațională a Romilor, doresc să îi mulțumesc Zitei Moldovan pentru colecția de haine romani și să o felicit pentru activitatea feministă și antirasistă, pentru Giuvilpen (în limba romani înseamnă Feminism), prima companie de teatru independent feminist rom din România, și toate emisiunile și lucrurile frumoase realizate în timp.
Mulțumim, de asemenea, domnului Cornel Crăciun, președintele Asociației Mesteșugarilor și Comercianților Romi pentru exponate și prezență.
Ziua Internațională a Romilor, marcată pe 8 aprilie, a fost instituită pentru a sărbători cultura romani și de a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă romii. Cu această ocazie, urez ”La mulți ani” tuturor membrilor comunității rome!
Mă bucur că este și deputatul al minorității rome în Parlamentul României, domnul Cătălin-Zamfir Manea, pentru că mâine, împreună cu domnia sa, vom avea alt moment de excepție. Vom premia copii olimpici.
Seria evenimentelor nu se va încheia aici, pentru că vineri, vom avea la Senat foarte mulți copii romi. Și mulțumesc în avans UNICEF, în special doamnei președintă Anna Riatti, pentru că se alătură acestor acțiuni de unitate în diversitate.
Fără romi, lumea noastră ar fi mai săracă, fără culoare, veselie și optimism.”, a transmis președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.