Azi este Ziua Armatei României, ocazie cu care în toate unităţile militare argeşene vor avea loc ceremonii şi depuneri de coroane şi jerbe de flori la cimitirele eroilor. Cu acest prilej, la unităţile militare se desfăşoară concursuri sportive, vizite la sălile de tradiţii şi monumente comemorative, evocări ale unor personalităţi militare sau momente istorice, prezentări de filme documentare şi programe cultural-educative.
Totodată, Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” Piteşti, în colaborare cu Centrul Militar Judeţean, a organizat, la Liceul Teoretic „Ion Barbu”, o expoziţie inedită de tehnică militară, iar elevilor le-au fost prezentate ofertele educaţionale şi avantajele carierei militare.
Invitaţi speciali au fost comandorul Mihai Ghiţescu, veteran de război, care a povestit scenele trăite în luptele la care a participat, doi militari care s-au aflat în teatrele de operaţii din Afganistan, studenţi de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti şi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Prahova. Elevii piteşteni s-au arătat încântaţi de prezenţa armatei în liceul lor, au studiat armamentul expus şi au făcut fotografii, iar în finalul activităţii şi-au exprimat respectul şi aprecierea faţă de importanţa pe care armata o are pentru statul român.