Forţa creatoare a viitoarei generaţii de artişti piteşteni este transpusă de elevii promoţiei 2016 a Liceului de Arte „Dinu Lipatti” într-o expoziţie-eveniment cum de mult n-a mai văzut… Piteştiul. Vernisajul de joia trecută, organizat la Galeria de Artă „Metopa”, i-a lăsat… mască inclusiv pe membrii Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările liceenilor se potrivesc cu spaţii luxoase, guvernate de bunul gust.
În căutarea drumului…
Cea mai tânără expoziţie din Piteşti – plină de culoare, virtuozitate, opacităţi şi transparenţe – este deschisă, până la 19 iunie, de elevii care în curând termină clasa a XII-a. Pe simeze sunt înfăţişate lucrările de absolvire ale următorilor liceeni extrem de talentaţi: Florina Avram, Claudia Beleagă, Cătălina Din, Antonia Darie, Luana Năstase, Beatrice Păun, Jennifer Pârcălăbescu, Ioana Popescu, Raluca Zoe, Miruna Arsene, Bianca Drăgulescu, Antonia Constantinescu, Miruna Gheordunescu, Costel Feraru, Ionel Minea, Alexandru Rezuş, Andreea Oţelea, Ana Ene, Ioana Mădălina Ene, Alondra Migodici şi Daniel Durdu. (I-am enumerat pe toţi expozanţii fiindcă vom mai auzi de mulţi dintre ei – au opinat artiştii profesionişti.) Aceşti tineri frumoşi care şi-au scos lucrările de diplomă în… lume au fost coordonaţi de profesorii Monica Dinu (profil Textile), Şerban Popescu (Artă monumentală) şi Marius Ivanovici (Sculptură).
Povestea lui Costel
Operele acestor absolvenţi – una mai interesantă decât alta – denotă o viziune abstractă asupra artelor plastice. Unii dintre ei, cum ar fi Florina Avram, au fost olimpici. Iar Costel Feraru are o poveste de viaţă impresionantă. A fost adoptat de la trei ani şi este stilistul personal al femeii care i-a schimbat destinul, înfiindu-l. Aripile acestui tânăr au fost deschise de Elena, cea care i-a devenit prietenă, confidentă şi mamă. Puştiul cu pielea măslinie şi cercel în ureche visează să-şi deschidă propria casă de modă; a urmat cursuri de machiaj, urmează să se perfecţioneze şi în coafuri. Pe an ce trece, mama adoptivă întinereşte, în timp ce fiul său, pasionat de arta vestimentară, se maturizează, îşi ia soarta în mâini. Un obişnuit al concursurilor de profil, băiatul a absolvit şi un curs de design vestimentar la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti (profesoară, Stela Lucici). Cu talentul şlefuit din toate părţile, Costel creează ţinute de damă. Idolii săi sunt Coco-Chanel şi Versace. Pentru lucrarea de diplomă, liceanul a realizat o ţinută tradiţională de nuntă inspirată din civilizaţia africană. În toamnă va începe o altă etapă în viaţa sa: aceea de student. Precum majoritatea colegilor, el vrea să aplice la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
Cea mai frumoasă expoziţie
Tapiţerii care mai de care (mi-a plăcut „haosul… ordonat” al lui Alexandru Rezuş), sculpturi avangardiste („Iluminarea” Mirunei Gheordunescu cântăreşte vreo 70 kg), panouri decorative pe care oricine şi le-ar dori în living, chiar şi creaţia vestimentară a lui Costel (cusută pe nanghin – material folosit pentru dosuri de pernă) „vorbesc” despre măiestria promoţiei 2016 care iese cu fruntea sus de pe băncile liceului de arte din Piteşti.
„Este cea mai frumoasă expoziţie a absolvenţilor din ultimii ani! Fiecare dintre liceeni îşi caută drumul… În toamnă îi aşteaptă emoţiile admiterii la facultate”, a spus profesorul Şerban Popescu.
„După ce toate lucrările de diplomă şi-au găsit locul în galerie m-am aşezat pe un scaun pentru a le contempla în linişte. Timp de o oră le-am privit pe rând, recunoscând stilul fiecăruia. Sunt mândră de voi, dragii mei elevi!”, a rostit cu lacrimi în ochi profesoara Monica Dinu. „Prin sculpturile voastre verticale, v-am învăţat şi pe voi, dragi elevi, să fiţi… verticali”, a apreciat profesorul Marius Ivanovici.
Preţuită de profesionişti
Expoziţia absolvenţilor de liceu s-a bucurat şi de preţuirea preşedintelui Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Argeş, Gheorghe Dobrică: „Astăzi (n.n., joi, 2 iunie) se întâmplă un eveniment care va fi păstrat mult timp în memoria noastră. Aceşti tineri talentaţi au intrat pe poarta afirmării artistice. La finalul clasei a XII-a, ei şi-au expus pe simeze prima lor operă. Expoziţia de top, cu lucrări de licenţă ce îmbogăţesc Piteştiul, urmează să dea roade mai târziu. Viitorul de acum începe!”
Printre cei care au vorbit la vernisaj s-au numărat poeta Denisa Popescu şi directorul unităţii de învăţământ, Romu Vlădău. La 9 iunie, la ora 18, va avea loc vernisajul absolvenţilor de la arhitectură (expoziţia va fi deschisă în Corpul B al liceului).
Mirela NEAGOE