Experiență unică într-o călătorie fascinantă la doar 10 lei în Argeș.
Planetariul de la Muzeul Județean Argeș oferă publicului o experiență unică prin spectacolele despre Univers, care te poartă într-o călătorie cosmică fascinantă.
În anul 2008, Muzeul Județean Argeș a inaugurat primul planetariu digital de tip educațional din România, îmbogățindu-și oferta culturală la aniversarea a 80 de ani de la înființare. Tehnologia de la acea vreme oferea o rezoluție Full HD, cu două proiectoare montate în centrul sălii de planetariu și un program de proiecție Sky Explorer 1. În anul 2018, s-a achiziționat un nou planetariu, cu echipamente cuprinzând proiectoare, calculatoare și programe specifice necesare proiecțiilor.
Astăzi, Planetariul de la Muzeul Județean Argeș este unul dintre cele mai moderne din țară. Spectatorii se pot bucura de calitatea unui sistem de proiecție 4K UHD – tehnologie laser. Proiectoarele sunt montate sub cupola de proiecție, ceea ce oferă o mai bună vizualizare în sală și o mult mai puternică luminozitate, pentru o experiență captivantă de vizionare.
Spectacole disponibile:
ASTRONOMITURI
DOUĂ BUCĂȚELE DE STICLĂ. MIRACOLUL TELESCOPULUI
GALAKTOS
ORIGINILE VIEȚII
BĂTRÂNUL ÎNȚELEPT CU OCHII DE STELE
MISTERELE UNIVERSULUI. MATERIA ÎNTUNECATĂ
DE PE TERRA SPRE UNIVERS
UNIVERSUL FIERBINTE ȘI ENERGETIC
KHRUMKA ȘI RACHETA MAGICĂ
CĂLĂTORIA LUMINII
Adresa: Planetariul se află la sediul central al Muzeului Județean Argeș din Pitești, str. Armand Călinescu, nr. 44, corp C, intrarea dinspre Bulevardul Eroilor.
Program de vizitare: marți-duminică, între 9.00-17.00, DOAR CU PROGRAMARE de luni până vineri la telefon: 0723.344.586.
Ore spectacole: 10.00; 12.00; 14.00; 16.00.
Preţ bilete:
- Adulţi – 20 lei
- Elevi/studenţi/pensionari – 10 lei