Ieri, la Muntenia Medical Hospital din Piteşti s-a desfăşurat un exerciţiu de alarmare-evacuare a personalului unităţii.
Potrivit scenariului conceput de Mihai Miloiu, cadru tehnic PSI, şi dr Flavius Băjan, directorul Muntenia Hospital, în sala de şedinţe de la etajul al doilea a izbucnit un incendiu cu posibilităţi de propagare şi la alte încăperi. În acest context s-a impus izolarea, stingerea şi limitarea efectelor focului, evacuarea personalului, a documentelor şi a aparaturii ameninţate de flăcări. Operaţiunea s-a desfăşurat în deplină ordine şi, foarte important, s-a acţionat cu calm, fără a se produce îmbulzeală pe scări şi fără să se instaleze panica.
Cu acest prilej angajaţii centrului medical au fost instruiţi cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze în caz că sesizează apariţia vreunui focar, unde trebuie să sune, ce relaţii să ofere dispeceratului de urgenţă 112. Totodată, s-a vorbit despre traseele de evacuare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, au fost prezentate structurile de intervenţie locală constituite pe ture de lucru la toate nivelurile clădirii şi cine sunt coordonatorii lor, a fost prezentat planul de evacuare a pacienţilor. Nu în ultimul rând au fost menţionate principalele puncte sensibile la producerea de incendii (instalaţii electrice, instalaţii termice, reţea de alimentare cu gaze etc), acordându-se atenţie necesităţii respectării instrucţiunilor de utilizare. După evacuarea personalului a urmat o demonstraţie de utilizare a extinctoarelor ca măsură de primă intervenţie până la sosirea echipelor profesioniste de stingere a incendiilor.
Val. NICOLAU