Odată cu constituirea noului Consiliu Local Piteşti a încetat şi mandatul fostului legislativ. Singurul ales care a depus la primărie un raport de activitate pentru perioada 2012-2016 este liberalul Tiberiu Avrămescu, cel care nu a mai figurat pe lista de candidaţi a PNL pe 5 iunie. „Vă mărturisesc că nu am văzut poziţia de consilier local doar ca o funcţie de imagine sau doar ca o completare a CV-ului profesional, ci am ales să îmi îmbunătăţesc cunoştinţele, să încerc să schimb faţa oraşului şi să fac bine. Aşa că, după depunerea jurământului, primul lucru pe care l-am făcut a fost să învăţ. Am învăţat legislaţie, am încercat să înţeleg cum funcţionează Primăria Piteşti, să identific bune practici din alte oraşe din ţară sau străinătate. Apoi am început să fac propuneri. Abordarea mea a fost aceea de critică constructivă (!). Am avut de multe ori poziţii contrare cu cele ale conducerii executive ale oraşului, dar am încercat să ofer soluţii, nu doar să critic. În activitatea de consilier local am urmărit câteva obiective: reabilitarea şi dotarea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor; modernizarea locurilor de joacă din oraş; reabilitatea termică a blocurilor; parc industrial; locuinţe sociale şi locuinţe pentru tineri; dezvoltarea armonioasă a oraşului; transparenţă în actul decizional; gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru studenţii piteşteni”, a scris Tiberiu Avrămescu în raportul său.
Claudiu DIŢA