# Încă 19.000 de porcine guiță a moarte. Gazarea va dura cel puțin două săptămâni!
De la apariția virusului pestei porcine africane, în județul Argeș au existat focare izolate, cu un număr relativ mic de porcine care au decedat din pricina acestei afecțiuni. La sfârșitul săptămânii trecute, o veste cumplită i-a lovit pe fermierii de la DanBred și alte două societăți constituite într-o cooperativă: epidemiologii din laboratoarele sanitar-veterinare au confirmat pesta la mai multe capete de porcine din ferma de la Slobozia, iar autoritățile au luat decizia de a ecarisa un număr de 20.157 de exemplare.
Gazarea a început
Acțiunea de gazare a început azi, încă de dimineață. Am mers la Slobozia pentru a afla cum a fost posibil și ce se va întâmpla de acum înainte. Un echipaj de poliție supraveghea accesul pe terenul unde s-a construit groapa morții, accesul fiind unul strict. În orice caz, oamenii aflați în tranzit nu păreau interesați să se deplaseze la groapă și e de înțeles.
Administratorii spațiilor cu pricina luaseră măsuri draconice de siguranță, fiindcă informații despre propagarea pestei din Dâmbovița existau încă de acum o lună de zile. Angajații spun că măsurile de biosecuritate „sunt ca la NASA”. Fiecare angajat trece printr-o cabină cu rol de prefiltru. Sunt schimbate încălțările și obligatoriu se face dezinfectare la ieșire. Există o sumedenie de alte accesorii și aparate care, teoretic, țin pesta și alți viruși la distanță. Practic, e nevoie de o mică breșă pentru ca întreg sistemul să fie compromis cum de altfel s-a și întâmplat.
Până la identificarea focarului, firma era solicitată să trimită probe periodic la laborator, iar acestea au ieșit negative până la sfârșitul săptămânii trecute.
Treaba e că acum există pericolul ca focarul să se extindă și la alte ferme din județ. Autoritățile centrale vor face o evaluare a riscului, existând posibilitatea să aplice măsuri extreme în proximitate. Totul depinde de cum evaluează specialiștii riscul și ce rezultate mai vin din laboratoare.
Până una alta, să spunem că gazarea a început de azi dimineață. În jurul orei 11, când am ajuns, câteva sute de porci ajunseseră deja la groapă. Fiind vorba de peste 20.000 de capete, ecarisarea se face în grupe și nu în masă. Cam 80 de porci încap într-un camion care îi transportă la o groapă uriașă situată la aproximativ un kilometru distanță de zona halelor.
Timpul estimativ până cât animalele vor fi distruse este de două-trei săptămâni. Vorbim de tineret plus porc gras. Culmea, în timp ce guițatul miilor de porci băgați la gazare se aude de la mare distanță, lângă halele deja existente se lucrează de zor la construirea altora. Sunt în lucru două hale noi.
Cooperativa face eforturi disperate în încercarea de a opri răspândirea pestei. Mortalitatea în celelalte hale este aproape de zero, dar pesta porcină se răspândește încet și sigur. Ultimul exemplar decedat a fost trimis marți la analize și rezultatul a fost negativ. Nimeni nu garantează pentru următorul…
Pierderi enorme
Pierderile financiare, nici nu mai trebuie să o spunem, sunt enorme. Nenorocirea de la Slobozia are un impact profund negativ în economia locală. Ferma DanBred este implicată în numeroase acțiuni de sponsorizare, a fost înființată o societate caritabilă pentru sprijinerea școlilor și grădinițelor, impozitul de 2% este redirecționat acolo unde se consideră că e mai mare nevoie.