Îmi iubesc foarte mult specialitatea, dar am adeseori obligaţia ingrată de a mă uita (la propriu) în fundul românilor. Mai pe româneşte, în curul lor.
Oricum, bine că bolnavii mei au şi piele, organe genitale, păr şi unghii de a căror patologie mă ocup. Este mai rezonabil decât să te uiţi toată viaţa doar în gura jalnică a majorităţii românilor, precum stomatologii.
De ce sunt căutat pentru suferinţe în locul cu pricina? În niciun caz că l-ar durea pe vreunul (măcar la figurat) de tot ce se întâmplă în ţara asta tristă şi plină de parveniţi, şpăgari, manelişti mereu ocoliţi de ANAF, săraci şi câini maidanezi fără covrigi în coadă!
Ca în oricare altă specialitate, primul lucru pe care-l spune bolnavul după ce a intrat în cabinet este de ce a venit. Apoi este dezbrăcat şi consultat.
Atunci îmi reamintesc de ce-mi spunea mama în cei şapte ani premergători intrării în rândul şoimilor patriei: „Mamă, atenţie, toată viaţa să te speli peste tot, să nu ai şosetele găurite sau mirositoare şi chiloţii murdari”.
Ia să vedem acuzele patologiei fundului: hemoroizi, mâncărimi şi usturimi (de la fasole, ceapă, usturoi, murături, răbdări prăjite), eczeme, supuraţii, fistule, fisuri şi idei fixe (de la mansardă).
Igiena zonei, a izmenelor şi chiloţilor este cumplită şi-mi aminteşte de cuvintele mamei. Nu din cauza sărăciei prea mulţi români nu apelează la apă şi săpun. Indiferent că te naşti la ţară sau la oraş, dacă înveţi din fragedă pruncie ce-i cu igiena şi cu bunul-simţ, nu le mai uiţi toată viaţa.
Precum mersul pe bicicletă Altfel, NATO, UE, masteratele şi doctoratele la kilogram sunt ca frecţia la un picior de lemn. Sau ca pupatul de moaşte în speranţa să le fie şi românilor bine ca să nu le fie rău.
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
