După ce Piaţa Primăriei din Piteşti a găzduit recent două festivaluri de mâncare gătită în rulote special amenajate în acest sens (bucătării pe patru roţi), zona centrală a Piteştiului mai bifează o premieră.
Astfel, în perioada 2-5 august are loc o primă ediţie a Festivalului Racilor şi Fructelor de Mare.
Piteştenii vor putea degusta astfel preparate pe care le pot găsi fie doar în restaurante specializate, fie în vacanţă, la mare.
Sau, după caz, pot să le prepare singuri, cumpărând fructele de mare din prăvălii. Dar unde ar mai fi… distracţia?
Organizarea unui astfel de festival la Piteşti (oraş care, e limpede, nu are cine ştie ce tradiţii pescăreşti cum au, spre exemplu, Constanţa sau Tulcea, iar marea e cam depărtişor de noi) surprinde un pic.
O fi o simplă excentricitate, e un moft şi atât sau, dimpotrivă, poate fi o iniţiativă bine venită? Transmiteţi-ne părerile dumneavoastră pe această temă.