Ieri, o patrulă a jandarmeriei argeşene a executat o acţiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale şi transportului de material lemnos.
Ajunşi pe raza comunei Băiculeşti, jandarmii au depistat mai mulţi bărbaţi care cărau resturi de lemn. Aceştia au declarat verbal că au tăiat mai mulţi copaci pe care i-au transportat în gospodăria unuia dintre ei, totodată indicând şi locul de unde au făcut tăieri.
Examinând cioatele, pe care nu era aplicată marca specifică, subofiţerii, împreună cu lucrători silvici solicitaţi să vină la locul incidentului, au stabilit că este vorba despre cantitatea de 13,5 metri cubi anin negru în valoare de peste 7.000 lei, care a fost sustrasă din fondul forestier. În acest context, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de „tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădicini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”. Pentru o astfel de faptă, cei în cauză riscă o pedeapsă de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă.