Evenimentul politic al anului 2016 nu a fost nici scrutinul local din vară, nici cel parlamentar din decembrie. El s-a desfăşurat în afara ţării noastre. Vorbim despre alegerea lui Donald Trump drept preşedinte al SUA. Şi acest lucru nu trebuie să ne surprindă, pentru că alegerea respectivă va avea consecinţe – cel puţin din perspectiva strategiei militare americane – atât la nivel global, cât şi local, implicit asupra geopoliticii româneşti. Însă nu voi insista pe această direcţie, ci voi scrie despre profeţiile făcute de sociologul francez Alexis Tocqueville în anul 1831. El a avut adevărate viziuni de profet. Astăzi, după aproape două sute de ani de la apariţia lucrării „Democraţia în America”, profeţiile lui Tocqueville sunt confirmate la fiecare pas de realităţile indiscutabile. După călătoriile şi vastele sale cercetări, care nu s-au mărginit la erudiţie de bibliotecă, sociologul francez a ajuns la concluzia că într-un secol SUA vor număra 40 de state şi o sută de milioane de locuitori. Lucru ce s-a şi întâmplat. Iar în două sute de ani, această ţară va număra 50 de state, a mai spus francezul, şi va fi o mare corporaţie înainte de a fi o naţie. Semnul acestei corporaţii este monograma de pe dolarii americani, cu referire la Dumnezeu.

Prin urmare, cele spuse de Alexis Tocqueville se confirmă azi, în sensul că Donald Trump este primul om de afaceri, deci corporatist, din istoria Americii care ajunge preşedintele acestei ţări. Echipa sa este formată din foşti oameni de afaceri. Deci am putea spune că SUA sunt mai înainte o corporaţie şi abia apoi o ţară. Comunitatea naţională a americanilor este legată de interese economice şi abia apoi de sentimente naţionale. Iar în privinţa sentimentelor naţionale ale americanilor, acestea sunt puternic ideologizate şi supuse unei propagande agresive prin filme, prin cultură, prin clipuri publicitare etc. Consecinţa acestei propagande: cine nu este american chiar nu-şi dă seama unde încep cele naţionale şi unde sfârşesc cele economice; ele se întrepătrund atât de bine, încât nu-ţi dai seama care sunt unele şi care sunt celelalte. Analizând mai departe sufletul poporului şi sentimentele adânc egalitare ale democraţiei americane, sociologul Alexis Tocqueville deducea că Statele Unite nu pot avea niciodată o aristocraţie politică în strictul sens al cuvântului, dar va avea una economică, pentru că această aristocraţie va dori un loc călduţ şi în Paradis.

Iată dar cum s-ar putea judeca popoarele în funcţie de paradisul pe care şi-l imaginează. Or, paradisul american este unul utopic, prezentat de un scriitor (Bruce Blivay). El ar fi de-a lungul mării, în spatele unor uriaşe diguri de beton armat. Toţi aleşii americani acolo îşi dau întâlnire. Serafimi cu feţe roz şi sănătoase s-ar lăsa purtaţi în cărucioare de paralitici, nu fiindcă i-ar obliga slăbiciunea unor trupuri stoarse de vârstă şi boală, ci de pura senzualitate a oamenilor care au obiceiul triumfului şi al efortului cât mai mic.

Buzunarele lor sunt ticsite de dolari, iar pretutindeni pe ţărmul mării vântul flutură în jurul unor uriaşe pancarte, pe care stă scris că datoria americanului e să înveţe a trage bine cu pistolul, a manevra conturile bancare, a face o firmă, a trăi la oraş, a nu avea sate, ci doar ferme, pentru că paradisul american nu poate fi decât unul economic şi al bunăstării. Sub această formă glumeaţă, Blivay ironizează mentalitatea şi idealismul american. Trai bun, confort, succes în afaceri, satisfacerea instinctelor primare şi patriotism ca decor pentru lumea din afara graniţelor ţării. Sufleteşte, neant. Mergând cu gândul mai departe, cred că paradisul american, confortabil şi aerisit de vântul sărat al Atlanticului, nu e un vis numai pentru cei de peste ocean. Şi unii români visează la un asemenea paradis. Nu degeaba SUA au ajuns o obsesie pentru politicienii români, ci şi o destinaţie turistică. Aproape nu este an în care preşedintele Klaus Iohannis să nu meargă în concediu la Miami. Şi mulţi alţii ca el. De fapt, milioane de europeni s-ar acomoda cu acest paradis, în care, sigur, lipsesc pancartele cu subscripţiile naţionale.

Prin urmare, există pretutindeni o dorinţă lacomă de a-i stoarce vieţii toate plăcerile pământeşti, de a trăi animalic de bine, de a te pune la adăpostul tuturor suferinţelor. Dar acest lucru înseamnă sărăcie spirituală care produce numai tipuri umane obsedate de conturile bancare. Şi astfel de oameni sunt înglobaţi în lumea afacerilor, neantizaţi de această lume, iar personalitatea lor se topeşte în marea dramă socială, în care rămâne un biet şi neînsemnat actor. În timpul campaniei electorale din America, Donald Trump nu a fost politician, ci un biet actor, care ba îşi săruta nevasta în direct, ba arăta cât de infailibil este el ca om de afaceri. Şi astfel, corporaţiile au luat locul conştiinţei naţionale.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio