Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 24 – 28 aprilie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Prelegerea cu tema „Postmodernismul Contemporan și Drepturile Omului”,
în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, având-o invitată pe dr. Mihaela Stănciulescu, Consilier la Instituția Avocatul Poporului, eveniment care va avea loc luni, 24 aprilie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură, drept și cultură. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depășesc sau sunt o reacție a culturii clasice și moderne. Postmodernitatea include un accent pe condiția sociologică, tehnologică sau celelalte condiții care disting epocile culturale precedente de tot ce a urmat după ele. Postmodernismul, pe de altă parte reprezintă un set de răspunsuri de ordin intelectual, cultural, artistic, academic sau filosofic la condiția omului. Este susținută și o nouă concepție asupra omului și societății contemporane, concepție caracterizată prin apariția , după cum le numea Michel Foucault, care . Omul devine propriul său demiurg, este centrul existenței și, prin urmare, credința în Dumnezeu este dezavuată, proliferând concepțiile ateiste sau panteiste. Postmodernismul contemporan influențează și modul de consacrare, de înțelegere, dar și de garantare a drepturilor oamenilor. Libertatea individuală, ca drept fundamental al omului, se încearcă a fi înlocuită cu dreptul la . În dialogul nostru vom dezvolta aceste aspecte”, spune Marius Andreescu.
Dialogul cu tema „Cristina Onofre, o scriitoare cunoscută mai mult în Franța decât în România”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe scriitoarea Cristina Onofre, eveniment care se va desfășura luni, 24 aprilie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Într-o lume în care literatura începe să capete alte valențe decât cele cu care eram obișnuiți, Cristina Onofre se străduiește și chiar reușește cu succes să păstreze și să potențeze calitatea actului de cultură. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, ea ne-a bucurat de-a lungul anilor cu volume de poezie autentice, de o frumusețe aparte, așa cum numai cei care studiază și respectă poezia o pot face. Sub numele de Christine Bernadette Rousseau, a publicat și în Franța volume de poezie, având dublă cetățenie. Ca o particularitate, această minunată poetă are vocația premiilor. Curajul de a participa atât în Franța, cât și în România, i-a fost răsplătit cu numeroase și importante premii, în ambele țări. De curând, a încercat ceva nou, a scris scenariul unei piese de teatru, după un roman al celebrului autor chinez Lu Xun. Personal, fascinată fiind de cultura chineză, îmi doresc să fie pusă în scenă această piesă plină de har.
Voi discuta alături de Cristina și cealaltă latură artistică a ei, anume pictura, pentru că, da, ea a uimit pe toată lumea cu expozițiile sale, revelația fiind nu doar de natura abordării, ea primind la vernisaje girul unor personalități în domeniu”, spune Silvia Grigore.
Dezbaterea cu tema „Despre viață, trăire și emoție în muzică”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe prof. univ. Codruţa Elena Oprea, luni, 24 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“. Acestea sunt cuvintele exprimate de invitata mea, pe care vă invit s-o cunoaşteţi, s-o ascultaţi şi să vibrăm împreună pe scena Municipiului luminii în această primăvară!”, spune Simona Vasilescu.
Dialogul cu tema “Vise, reverii, vedenii”, în cadrul proiectului sub genericul “Personalități culturale piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe poetul, criticul literar Mircea Bârsilă, eveniment care va avea loc marți, 25 aprilie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“De această dată l-am invitat pe universitarul și marele poet Mircea Bârsilă, unul dintre cei mai importanți poeți ai României din zilele noastre, pentru a discuta despre cele mai recente cărți ale sale, excelent primite de către critica literară și de cititori, dar și despre proiectele sale. Mircea Bârsilă e cel mai cunoscut scriitor piteștean la nivel național și vom încerca să aflăm care este secretul acestei recunoașteri”, precizează Jean Dumitrașcu.
Prelegerea cu tema „Prietenul nostru, Camus”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei Argeș, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe romancierul și jurnalistul Bedros Horasangian, eveniment care se va desfășura marți, 25 aprilie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Invitatul meu, Bedros Horasangian, va chestiona capacitatea unuia dintre scriitorii secolului trecut de a fascina în varii feluri. Prin romane (, , ), povestiri (, ), eseuri (, ), piese de teatru (, ), corespondență, acțiuni politice, destin. De aceea, este o chestiune esențială pentru un spirit proteic precum Camus să-și reverifice prezența în spațiul nostru de interes”, spune Leonid Dragomir.
Prelegerea cu tema “Pâinea și omul: o călătorie prin istorie”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, marți, 25 aprilie, de la ora 19.00.
“Acolo unde istoria întâlnește magia, acolo unde curiozitatea și iubirea întâlnesc joaca, omul se descoperă și creează pâinea. Există oare o caracterizare mai bună pentru oameni decât mâncătorii de pâine? Civilizația începe cu prima pâine gătită. O istorie a pâinii care se scrie permanent pentru că mereu apar noi și noi sortimente. Cine a inventat pâinea? Să ne amintim împreună mirosul pâinii coapte în țest și să îi căutăm istoria”, spune Marin Toma.
Prelegerea cu tema „Mihai Eminescu. Luceafărul. 150 de ani de la concepție. 140 de ani de la publicare (II)”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Teme culturale în emoții raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 26 aprilie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
„Din 1873 datează primele variante care stau la baza Simfoniei Luceafărului. Versificarea celor două basme românești culese de Richard Kunisch într-o călătorie prin Ungaria, România și Turcia. Până la publicarea în aprilie 1883 a variantei finale vor trece 10 ani. În 25 iulie 1883, poemul e publicat în hebdomadarul . Despre această publicare vom vorbi amănunțit”, spune Lucian Costache.
Prelegerea cu tema “Amplasarea benefică în stil Feng-Shui a locuințelor și a
spațiilor de lucru”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, coordonat de specialistul Sorin Dinu, eveniment care va avea loc miercuri, 26 aprilie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Pentru că de aici înainte vremea ne permite, o să începem să construim. Pentru a nu construi haotic, trebuie să ținem cont și de principiile Feng-Shui, exact așa cum țările civilizate și avansate din lume o fac. A crea un confort în locuința și în spațiile de lucru înseamnă că vom fi mult mai eficienți și implicit și mult mai prosperi. Vom aduce în atenție într-o serie de noi întâlniri cum putem afla modelul de casă care ne este favorabil, cine este șeful în casă, unde se află punctul puterii și al banilor într-o casă, cum trebuie ele activate, culorile în care trebuie să vopsim casa. Remediile Feng-Shui într-o casă, în funcție de ușă, armonia prin culori. Amenajarea birourilor de acasă sau de la serviciu în funcție de activitățile desfășurate și de elementele persoanelor care le ocupă și tot felul de informații legate de clădiri și persoanele care le ocupă”, spune Sorin Dinu.
Prelegerea cu tema „Cele cinci etape ale iubirii. De ce rămânem blocați la etapa trei”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul „Clubul de lumină”, coordonat de scriitoarea și trainerul de dezvoltare personală Corina Caltan, miercuri, 26 aprilie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Misterele dragostei și decodificarea ei; pentru ce oare unele relații durează o viață și altele se destramă?! Acestea vor fi aspectele pe care le voi aborda la ediția din luna aprilie a ”, spune Corina Caltan.
Dezbaterea cu tema “Secretul Doctorului Eliade”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Clubul literar-artistic Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, eveniment care va avea loc joi, 27 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Vor fi prezentate lucrările Simpozionului cu intenția de a atrage atenția tinerilor asupra valorilor culturale naționale și universale”, informează Maria Mona Vâlceanu.
Prelegerea cu tema „De ce ne înșelăm des și în multe privințe?”, în cadrul proiectului sub genericul „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de sociologul, scriitorul și jurnalistul George Smeoreanu, eveniment care va avea loc joi, 27 aprilie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Plătim un tribut mai mare decât credem iluziilor, percepțiilor deformate, prejudecăților. Ce e de făcut?!”, ne provoacă George Smeoreanu.
Ediția din luna aprilie a proiectului cultural-educativ sub genericul „Confluențe literare”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română Allora Albulescu, joi, 27 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Membrii Asociației Creatorilor de Ficțiune vă invită la o întâlnire sub genericul . Evenimentul se va desfășura sub egida Fundației literare , informează Allora Albulescu.
Recitalul muzical sub genericul „Pulsații pop-rock de primăvară”, susținut de trupa Andrei&Adrian Tase, vineri, 28 aprilie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Prelegerea cu tema „Trei semnificații, o singură zi: 10 mai. 10 Mai 1866, 10 Mai 1877, 10 Mai 1881”, susținută de istoricul Ștefan Dumitrache, viceprimarul municipiului Curtea de Argeș, eveniment care va avea loc vineri, 28 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.