Eveniment în Pitești. Tinerii au descoperit meseria de polițist.
În ziua de 12 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost prezenți, la Biblioteca Dinicu Golescu din Pitești, la evenimentul Ziua Carierei, organizat de Clubul Interact.
Polițiștii Serviciului Criminalistic, cei din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și ai Secției 1 PolițiePitești au adus în atenția tinerilor meseria de polițist. Tinerii au descoperit, cu interes, tainele meseriei de polițist: de la uniforma specifică, echipamentul complet de intervenție, până la tainele muncii de criminalist.
Și pentru a satisface curiozitățile celor participanți, polițiștii le-au vorbit despre care sunt satisfacțiile, dar și dificultățile întâmpinate în activitate, dar și particularități legate de cercetarea la fața locului, cum se prelevează urmele și amprentele.
Curiozitatea tinerilor pentru toate aceste activități dovedește faptul că meseria de polițist prezintă interes pentru aceștia.