Eveniment cultural cu participare prestigioasă, desfășurat la Primăria Municipiului Pitești!
Miercuri, 19 iunie 2024, a avut loc, în sala-amfiteatru a noului sediu al Primăriei Pitești, conferința cu tema „Întemeierea Țărilor Române și descălecatul dinspre Transilvania”, organizată, prin Centrul Cultural Pitești, în cadrul proiectului cultural-educativ „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir.
Participanții la eveniment – oameni de cultură, istorici, muzeografi, scriitori, profesori, studenți și elevi, dar și pasionați de istoria meleagurilor românești și argeșene – au avut prilejul de a asista la prelegerea pe teme istorice susținută de invitatul special: prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, istoric, membru titular și președinte al Academiei Române, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
Bucurându-se de o audiență numeroasă, conferința a fost apreciată drept un regal din punct de vedere al informațiilor și al prezentării de înaltă ținută academică, o experiență unică pentru toți cei prezenți.
„Felicitări Centrului Cultural Pitești și redacției revistei de cultură „Argeș” pentru organizarea acestui eveniment de prestigiu în viața culturală a comunității piteștene!”, a transmis Primăria Pitești.