Festival de august, tradițional. Anul acesta, la ediția a treizeci și cincea. Participanți din Bosnia și Herțegovina. Bulgaria, China, Georgia. Grecia, Moldova, România. Serbia, Spania, Turcia. Gazde, cinci orașe argeșene: Pitești, Mioveni, Topoloveni, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel. Muzică și dans, pe săturate. Costume, coregrafii, cântece tradiționale. Grație, avânt, incandescență. Tinerețe, dăruire, frumusețe. O mențiune deplin meritată pentru chinezoaice și georgieni. Care au smuls ropote de aplauze și aprecieri unanime. Împletind vechiul cu noul în chip atrăgător. Prin muzică superbă și balet pe măsură. Spun balet deoarece evoluția lor scenică depășește granițele jocului popular. Folclorul, adaptat creativ, în ton cu vremea de azi, s-a arătat fascinant. Ne-au cucerit totalmente și dornici suntem de a revedea astfel de spectacole. Mustind de virtuozitate, originalitate și modernitate deloc stridentă…
Manifestarea, succint prezentată în rândurile astea de după, s-a dovedit încă o dată, prin diversitatea și coloritul ei, o punte binevenită de apropiere, solidaritate și prietenie între popoare de pretutindeni. Slujind cultura, umanismul, pacea. Motiv suficient s-o vrem nu doar anuală, ci cât mai des repetată. Audiență maximă oricând având, garantat. Triumful, asigurat, publicu`, larg încântat…
Adrian SIMEANU