Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie-noiembrie 2012, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 64 de ani, au înregistrat în evidențele contabile mai multe operațiuni fictive privind achiziții nereale de bunuri, cu precădere materiale de construcții, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale de la stat.
Prejudicul adus bugetului consolidat al statului este de peste 170.000 de lei, din care peste 90.000 de lei au fost recuperați iar pentru restul au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei în cauză.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.