Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune. Dosarul cauzei cuprinde șase suspecți și a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.
Intersant este că, din cele șase persoane implicate în dosar, doi dintre indivizi au achitat intregral prejudiciul, în total fiind recuperată suma de peste 20.000 de lei. Primul este un piteștean, Ion T., în vârstă de 61 de ani. Al doilea care a simțit că se poate salva astfel este Christian H., de 50 de ani, din București. În ambele cazuri, aceștia ar putea scăpa nepedepsiți sau ar putea beneficia de o reducere a pedepsei.
În ceea ce privește întregul caz, să spunem că prejudiciul total este de peste 130.000 lei, deci ar mai fi de lucru cel puțin în ceea ce privește recuperarea pagubelor. În vederea recuperării prejudiciului cauzat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați.
Aceștia, în perioada 2012-2014, având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, au declarat şi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii de bunuri şi prestări de servicii fictive, printr-un circuit scriptic de tranzacţionare cu trei societăți comerciale de tip fantomă.