Conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3242/23.02.2018, în perioada 1-23 martie, în Argeş se va desfăşura prima etapă a evaluării psihosomatice a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2018, evaluare necesară înscrierii în clasa pregătitoare.
În judeţul nostru există 12 comisii de evaluare psihosomatice, şase în Piteşti şi câte o comisie la Costeşti, Topoloveni, Ştefăneşti, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Mioveni. Programul complet şi comisiile de evaluare psihosomatică le puteţi găsi pe site-ul www.cjrae-arges.ro.
Actele necesare sunt: copie după certificatul de naştere al copilului, copie a cărţii de identitate a părintelui însoţitor şi adeverinţă medicală de la medicul de familie sau pediatru care să ateste faptul că preşcolarul este apt pentru şcoală.
În urma evaluării psihosomatice realizate de specialiştii din cadrul CJRAE Argeş, părintele primeşte un document prin care se atestă rezultatul pozitiv sau negativ înscrierii în clasa pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării este negativ, acesta nu poate fi contestat. Având în vedere faptul că, din punct de vedere psihosomatic, schimbările care intervin la vârsta de 5-6 ani sunt continue, iar în unele situaţii alerte, la solicitarea scrisă a părinţilor copiilor care au primit aviz negativ de înscriere în clasa pregătitoare, respectivii copii pot fi reevaluaţi de către CJRAE Argeş după aproximativ şase luni.
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş va continua să asigure, la solicitarea părinţilor, serviciile de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzute de calendarul înscrierii.
CJRAE Argeş îi va consilia pe părinţii care solicită cereri de amânare a înscrierii în învăţământul primar, deşi au vârsta obligatorie de înscriere în clasa pregătitoare şi îi va informa că respectiva cerere nu poate fi soluţionată decât în situaţia în care evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei/nivelului de învăţământ pentru care solicită înscrierea.