Înscrierea elevilor de clasa a VIII-a pentru evaluarea națională durează până la 11 iunie, probele scrise urmând să aibă loc la 22 și 24 iunie.
Important!
Pentru candidații din seria curentă, secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școlii, introduc datele personale ale elevilor în platforma dedicată evaluării naționale. Așadar, nu se completează nicio cerere pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2021, aceștia fiind înscriși automat de către școli! Pentru candidații din anii precedenți înscrierea se face de către secretariatul unității de învățământ pe care elevii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de ei.
Simularea
În primăvară, la simularea celor două probe scrise (limba și literatura română, respectiv matematică), rata de promovare înregistrată în Argeș a fost de 71,46%. La sesiunea din acest an a… antrenamentului pentru capacitate, elevii argeșeni nu au dezamăgit. Într-o ierarhie a valorilor, județul nostru s-a situat pe locul III la nivel național, după București și Cluj.
Vă reamintim că simularea evaluării naționale a avut loc în intervalul 29-31 martie. Dintr-un total de 4.418 elevi argeșeni înscriși, s-au prezentat, la proba de limba și literatura română, 4.023 elevi, iar la matematică, 4.005. În județ s-au obținut patru note de 10 la română și 45 de note maxime la matematică, înregistrându-se și o medie de 10.
La o analiză comparativă, situația stă în felul următor: în anul școlar 2017-2018, rata de promovare a fost de 50,04%, iar în anul școlar 2018-2019, de 57,34%.
Remember
Pe de altă parte, la examenul real din anul școlar precedent, situația statistică generală arată că 3.936 de elevi argeșeni au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică un procent de promovare de 76,93%. Anul trecut, 42 de elevi argeșeni au încheiat evaluarea națională cu media generală 10. În 2020, rata de participare la examenul de capacitate a fost de 93,85%: 5.116 candidați prezenți, dintr-un total de 5.451 de copii înscriși.
Calendar
În 2021, prima probă, la limba şi literatura română, se desfăşoară la 22 iunie, iar proba la matematică, la 24 iunie. Rezultatele vor fi afişate la 29 iunie, iar contestaţiile pot fi depuse pe 30 iunie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate la 4 iulie. Examenul are şi o etapă specială, programată în perioada 28 iunie – 12 iulie, destinată candidaţilor care, conform certificatului medical, nu s-au putut înscrie în prima etapă.
Media
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.