A început perioada examenelor, o perioadă de evaluări, dar și de contestații! Există subiectivitate și greșeli în corectarea subiectelor la Evaluarea Națională și Bacalaureat? Este o întrebare care frământă mulți părinți, îngrijorează sau descurajează mulți elevi, pentru că, evident, nu este prea mare numărul celor care sunt foarte pregătiți. Subiectul, în general, este sensibil și prezintă interes inclusiv pentru opinia publică, deoarece se ridică întrebarea cât de mare este sau poate fi abaterea de la corectitudinea corectării și de ce se întâmplă uneori așa?!
Dacă științele exacte nu creează atât de multe discuții, limba și literatura română se află în topul disputelor. Teoretic, nici aici nu ar trebui să existe loc pentru subiectivitate în baremul de corectare. Dacă vorbești cu profesorii din această specialitate, părerea lor este că lucrurile sunt corecte. Că subiectul este mai mult o teamă a celor care susțin examenele și a familiilor acestora, că este numai o prejudecată și, deseori, o explicație a notelor mici obținute de copii. Dacă lucrurile ar sta astfel, răspunsul naște altă întrebare: De ce este greu să iei o notă mare la română? Elevii nu sunt lămuriți deloc, iar părinții nu pot aprecia în niciun fel lucrurile, fiind de multe ori surprinși de diferența dintre nota obținută și afirmațiile copilului. Ce trebuie să faci, ca să obții o notă bună la română ? În primul rând, trebuie să fi citit integral operele pe care le ai în programă, nu doar fragmentele din manuale, nu doar rezumatele luate de pe internet. Trebuie să ai un vocabular suficient, adecvat, cel puțin atât, dacă nu poți avea un vocabular bogat. Trebuie să ai în vedere inclusiv capacitatea de a-ți organiza răspunsul, care necesită o bună corelare cu cerința și nu îndepărtarea de la ea, cum se întâmplă adesea. O formulare îngrijită sau una elegantă crește calitatea lucrării, dincolo de ceea ce lucrarea oferă în conținut. Mai este ceva, legat chiar de conținut! În urmă cu mai mulți ani a început să înflorească o adevărată industrie a comentariilor. O afacere frumoasă, inventată și încurajată de băieții deștepți din educație. Nu doar că aceste culegeri de texte/opere comentate au adus încasări frumoase, dar ele au lenevit mulți profesori de la clasă, care au preferat să dicteze comentarii întregi în timpul orelor de curs, ucigând prin metoda comodă, și curiozitatea, și dezbaterea, și creativitatea elevilor.
Pregătirea pentru examenul de română la bacalaureat se axează de mult timp, în mod nefericit, pe aceste multiplicări de comentarii, de cele mai multe ori compilații din critica și istoria literară. Elevii s-au obișnuit greu cu această practică, deoarece recomandarea ca ele să fie învățate pe dinafară i-a pus în dificultate. Pe bună dreptate, deoarece nici profesorul și nici măcar autorul culegerii de texte nu ar putea memora sute de pagini de comentarii. Mai mult decât atât, metoda îmbracă și alt aspect, și mai nedrept. Unii elevi, care stau mai bine la capitolul memorie și care au luat în serios, cu eforturi, învățarea pe dinafară, s-au trezit că nu pot fi punctați suficient (chiar dacă fac dovada că știu foarte bine opera), deoarece baremul nu permite decât un punctaj precis, acordat pentru anumite aspecte ale operei. Chiar dacă nu sunt multe astfel de cazuri, tristețea e și mai mare, când un elev are o lucrare frumoasă, rotundă, poate cu unele lucruri subtile, dar baremul nu te lasă să-l punctezi. Dacă îți asumi acest risc, nu prea iese bine, fiindcă ori ai un coleg rigid în echipa de corectare, care nu este interesat decât de punctele din barem, fie alte lucrări, care sunt sub nivelul primelor, realizează un punctaj mai mare pentru că au atins țintele din barem (care sunt evident doar o selecție a punctelor de interes asupra unei opere!). Inclusiv acei „descriptori de performanță” nu prea sunt luați în seamă de profesori, pentru că nici nu sunt bine detaliați în barem și evaluatorii îi ignoră.
Pentru elevii de clasa a VIII-a, gramatica este o șansă, pot fi mai aproape de evaluarea obiectivă. Dar pentru cei care au doar literatură, la bacalaureat, lucrurile sunt dificile. Literatura este o materie frumoasă, însă viziunea proprie, originalitatea, emoția produsă de interpretare sau de un anumit limbaj – nu doar că nu pot fi măsurate foarte exact (o anumită subiectivitate a profesorului fiind aici firească), dar nici măcar nu contează în fața baremului care impune punctajul.
Nu poate fi decât o concluzie. Fără să luăm în calcul experiențele regretabile din anii recenți, în care au existat diferențe inadmisibile de notare între evaluatori. Când este vorba despre așa ceva (greșeli flagrante de corectare), măsurile ar trebui să fie drastice, fără nicio discuție. Pornind însă optimist, cu ideea că fiecare profesor de română își cunoaște și își iubește materia predată, nu rămâne în discuție decât abilitatea și responsabilitatea în corectare. Profesorul capabil să-și asume acordarea unui punctaj bun, cel puțin acolo unde o lucrare arată că elevul cunoaște opera, o încadrează corect în istoria literară, are un discurs bun și dovedește că înțelege bine mesajul autorului. Aceste lucruri, chiar dacă nu se regăsesc ca atare în barem, profesorul, obiectiv sau subiectiv, le va găsi el însuși un loc…
Magda GRIGORE
