Advertisement
Elevii de clasa a II-a au susţinut, miercuri, evaluarea naţională la matematică. Copiii au avut la dispoziţie o jumătate de oră pentru a rezolva 12 subiecte elaborate de minister. La primul număr cerinţele au avut ca temă „Primăvara veselă” cu albine, lalele, fluturi şi ghiocei, iar al doilea număr s-a axat pe „Toamna colorată” cu frunze, copaci, nori şi rândunele. Cu ajutorul imaginilor multicolore, şcolarii au socotit, au comparat mulţimi, au încercuit răspunsul corect etc. Dintre cei 5.447 de elevi argeşeni înscrişi, au fost prezenţi la această ultimă probă 5.125 (au absentat 322).
Mirela NEAGOE
Advertisement