
Situație tensionată în Pitești, unde zeci de chiriași din locuințele sociale refuză să elibereze spațiile după expirarea contractelor. Primarul Cristian Gentea avertizează că administrația va aplica legea și, dacă va fi nevoie, va merge în instanță.
Zeci de locuințe sociale, ocupate ilegal după expirarea contractelor
Problemele au apărut după ce contractele, încheiate pe o perioadă de 5 ani, au expirat pentru o parte dintre beneficiari. În prezent, aproximativ 30 din cele 56 de garsoniere și apartamente sunt ocupate fără drept legal.
Această situație blochează accesul altor persoane îndreptățite, care au obținut punctaje mai mari conform criteriilor stabilite de legislație și de regulamentul aprobat de Consiliul Local.
Termen limită clar: 31 martie
Autoritățile locale spun că ocupanții au fost anunțați încă din luna octombrie despre expirarea contractelor. Mai mult, pentru a evita situații dificile în sezonul rece, li s-a permis să rămână pe perioada iernii.
Acum însă, termenul final este ferm: până la 31 martie, toate locuințele trebuie eliberate pentru a putea fi repartizate noilor beneficiari.
Mesajul primarului: „Unde este lege, nu ne tocmim!”
Primarul Cristian Gentea a transmis un mesaj direct către chiriași, subliniind că legea trebuie respectată:
„Unde este lege, nu ne tocmim!
Ocupanții locuințelor sociale cărora le-au expirat contractele (încheiate pe o perioadă de 5 ani) refuză să le părăsească. Astfel, persoanele care au obținut punctaje mai mari, conform legii și în baza regulamentului aprobat de Consiliul Local, nu pot fi repartizate în aceste locuințe sociale.
Deși au fost notificați încă din luna octombrie și li s-au prelungit contractele pe perioada iernii, a sosit momentul ca, până la data de 31 martie, să elibereze garsonierele sau apartamentele atribuite pentru perioada de 5 ani.
Vom recurge, în continuare, la calea legală; acolo unde este cazul, vom apela la instanță pentru obținerea ordinelor de evacuare.
Așa ați crezut dvs că stați o sută de ani aici… Din 56 de garsoniere, apartamente ce aveți aici 30 dintre dv aveți contracte expirate. Nu vă puteam da afară în decembrie deci vă lăsăm până pe 31 martie. Eu am venit să vă explic, eu nu mă cert cu voi, eu am venit să vă vorbesc omenește. Sunt și alții care nu au în momentul de față locuință socială. Toate cazurile sociale se analizează, se scoate la fiecare câte un punctaj, iar cei care au punctajul mai mare, în funcție de câte locuințe avem, intră.”
Primăria anunță că, în cazul în care termenul nu este respectat, vor fi demarate proceduri legale pentru evacuarea chiriașilor și eliberarea locuințelor.




























