Echipa naţională a Franţei ne-a învins greu în meciul de deschidere
Alaltăieri, naţionala noastră de fotbal a (mai) bifat un semieşec, remizând cu o echipă naţională, cea a Elveţiei, fără cine ştie ce pretenţii şi pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o bată. Fie şi numai graţie faptului că selecţionata helvetă e, de fapt, cam jumătate din ea, o selecţionată a copiilor emigranţilor din Kosovo, de la începutul anilor ’90, atunci când începuse disoluţia fostei Iugoslavii. Plus alţi jucători deveniţi elveţieni prin adopţie, gen Senderos, Rodriguez, Seferovic, Embolo şi Derdyiok.
De fapt, nu numai selecţionata Ţării Cantoanelor a beneficiat de pe urma fenomenului migratoriu, ci mai multe reprezentative din vestul continentului. Printre vedetele temutei selecţionate germane se numără jucători ca Mesut Ozil, Samuel Khedira, Jerome Boateng, Shkodran Mustafi, Jonas Hector ori Mario Gomez. Cât despre reprezentativa-gazdă, Franţa, cea care ne-a bătut în partida inaugurală… fotografia e elocventă.
În schimb, în loturile reprezentativelor ţărilor din Estul Europei sunt foarte puţini jucătorii cu origini străine, ceea ce e un handicap în disputa cu echipele din zona mai dezvoltată a continentului. Însă, aceste lucruri nu mai ţin de fotbal, ci de politică şi de economie. Sau, dacă vreţi, de fenomenul globalizării, atotprezent în lumea de azi. Pentru vestici, e de bine. Pentru estici… la estul sărac, nici boii globalizării nu trag.
Sorin SIMION
