La un post de televiziune, în focul dezbaterii politice, un interlocutor a intervenit şi, cu o cadenţă de armă automată, a afirmat, fără să explice „ce” şi „cum”, că preşedintele Iohannis face ce zice Germania, iar premierul Cioloş ce zice Franţa. Scurt pe doi! Asta mi-a amintit ce afirma, la acea vreme, Iorga: „Şi astăzi România nu face ce vrea, ci numai ce poate”. Chiar! Ce poate azi, în noiembrie 2016, România? Azi, adică în preajma unor alegeri parlamentare creditate cu o mare speranţă, după experimentul tehnocrat. Experiment văzut, după aceeaşi teorie a conspiraţiilor, ca o guvernanţă a Comisiei Europene, a Bruxelles-ului în România…
Politicienii îi critică pe tehnocraţi, dar uită adevărul fundamental: după căderea Guvernului Ponta, ca urmare a mişcării de stradă, după tragedia „Colectiv”, niciun partid politic nu şi-a asumat responsabilitatea administrării ţării! Este adevărat că această laşitate – până la urmă – s-a datorat şi înverşunării manifestate de aceeaşi stradă faţă de clasa politică.
Cum se prezintă România în preajma alegerilor? Părerea noastră: este un pic confuză. N-are linii directoare ferme, în afara războaielor – devenite fireşti la noi – între partide. Nu există programe clare, de anvergură naţională, o strategie coerentă dincolo de negaţii (reciproce) politice. A încercat Cioloş o platformă, percepută ca o învăluire tactică a tehnocratului ce se consideră apolitic, dar care – o susţin afişele electorale – este gata de a deveni prim-ministru în fruntea PNL. Alegerile – aţi observat? – creează şi astăzi o atmosferă nu departe de aceea pe care ne-o prezenta Caragiale. Să recunoaştem că azi poţi identifica lesne, în fauna politică românească, Trahanache, Caţavenci, Dandanache, Ipingescu şi alţii. Ne regăsim şi noi – sau, hai să zicem, o parte dintre noi, căci nu ne plac generalizările pripite – în postura Cetăţeanului turmentat. Oricum, ne surprindem adesea cu întrebarea: Eu cu cine votez?
Avocatul-scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea pleda convingător împotriva celor care-l făceau pe Caragiale denigrator al valorilor româneşti: „Ştiu, cunosc acuzaţiunile puerile care i s-au adus lui Caragiale – «Ai atacat libertăţile publice!» – «Ai batjocorit Constituţia!”» – «Ai zeflemisit Egalitatea!» – «Ai ponegrit Democraţia!» Nu, domnilor, spiritul profund şi ascuţit al lui Caragiale a demontat şarlatania şi uşurinţa, a rechemat la realitate pe naivii zvăpăiaţi, a zugrăvit zăpăcele şi denaturarea spiritului naţional”.
„Naivii zvăpăiaţi” de ieri sunt „băieţii deştepţi” de azi, „şarlatania” de ieri – marea corupţie de azi, iar „denaturarea spiritului naţional” este mai aproape de ce-i spunea Cioran lui Noica despre România – „ţară aşa de nevertebrată”.
Este un pic de ceaţă, ca să nu-i zicem haos, pe lângă noi, votanţii. Aspiranţii la demnităţi naţionale n-au nici pe departe statura unor înaintaşi, ca Brătienii, adevăraţi bărbaţi ai neamului. Politicienii la ei ar trebui să se raporteze. N-o fac, căci n-au date identitare pentru aceasta. De aceea, bietul alegător are dilema caragialeană: „Eu cu cine votez?”
N.N. Au apărut marile afişe. Pe ele citim, de fapt, nu nume de rezonanţă, ci fonduri electorale puse la bătaie (…legale?)…
Traian ULMEANU
