Este risc mare de avalanşe în zona muntoasă a Argeșului.
Este risc mare de avalanşe în zona muntoasă a Argeșului. Pe fondul ultimelor ninsori, ANM a emis un buletin de avalanșă grad 4 din 5, în Munții Făgaș.
La peste 1800 m, în ultimele 36 de ore s-au semnalat ninsori însemnate cantitativ, care au depus local 25-30 cm de zăpadă proaspătă, iar ninsorile vor continua și în următorul interval, ceea ce va duce la acumulări suplimentare, care vor mai depune 15-20 cm de zắpadă. În zona crestelor se întâlnesc cornișe, unele de mari dimensiuni. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat si în mod spontan, pe pantele mai înclinate, stratul nou-depus poate aluneca peste straturile mai vechi și dure din interior, putând duce astfel la producerea unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, în cazuri izolate putându-se antrena unele straturi mai vechi din profunzime, cu rezistenţă moderată cristale de tip cupă sau peste sol, riscul fiind mare(4).
În anumite cazuri, unele avalanșe porite de la altitudini de peste 1800 m pot coborî sub această altitudine.
La altitudini mai mici de 1800 m, răcirea vremii a adus ninsori până spre altitudini de 1200 m şi va continua să ningă moderat în întreg intervalul de prognoză, cu depuneri de strat nou mai consistente la altitudini de peste 1400 m. La altitudini de sub 1400 m se vor semnala temporar precipitații sub formă de ploaie sau lapoviţă în cursul zilei. În special la suprasarcini, se pot produce unele avalanșe de dimensiuni mici la altitudini joase și medii între 1500 și 1800 m, riscul fiind moderat(2), potrivit buletinului nivometeorologic ANM.