Poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, folosind ca mod de operare metoda „Accidentul”.
În urma cercetărilor oamenii legii au stabilit că, în perioada aprilie – mai anul curent, şapte suspecţi cu vârste între 17 şi au determinat prin metoda precizată un număr de şapte persoane vătămate să le remită diferite sume de bani, fiind creat un prejudiciu evaluat la peste 100.000 de lei. Este vporba despre Daniel Serhan M., de 18 ani, Alexandru Florin G., de 17 ani, Dragoş N., de 18 ani, Leonte C., de 40 de ani, Tudoriţă C, de 40 de ani, Tanior C., de 43 de ani, şi Taner C., de 21 de ani, toţi din oraşul Medgidia, judeţul Constanţa.
Aşa cum am relatat la momentul potrivit, unul dintre împricinaţi a fost prins în flagrant în zona unui supermaket din cartierul piteştean Găvana III de un elev la şcoala de agenţi de poliţie. Iar un altul, mai exact adolescentul de 17 ani, se cazase la un hotel de lux din centrul municipiului, că doar nu plătea din buzunarul lui. În camera ocupată de acesta poliţiştii au descoperit o importantă sumă de bani, susceptibilă a proveni din infracţiuni. În urma verificărilor s-a mai consatat că cei mai mulţi dintre cei amintiţi au rude aflate în închidoare tot pentru acelaşi gen de fapte. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de trimitere în judecată.
2 Comentarii
Anonim
…suspecți cu vârste între 17 și….43 de ani…
Anonim
Revedeți articolul, trebuie corectat!