Azi, la ora 12, Adrian Ciureanu, eroul din Muşăteşti, satul Stroeşti, care şi-a pierdut viaţa salvând de la moarte o mamă şi pe fiica acesteia, va fi condus pe ultimul drum şi îşi va dormi somnul de veci în comuna sa natală.
Cetăţean de onoare
Cu toate că durerea familiei tânărului trecut mult prea repede la cele veşnice la numai 31 de ani nu poate fi alinată cu nimic, comunitatea locală doreşte să-i răsplătească simbolic gestul. Astfel, primarul Constantin Oancea va convoca, săptămâna viitoare, o şedinţă extraordinară de consiliu local, în care se va propune ca Adrian Ciureanu, care a făcut un sacrificiu suprem, să fie declarat, post mortem, cetăţean de onoare. De asemenea, Primăria Muşăteşti a acordat familiei suma de 1.000 lei, maximul posibil în astfel de cazuri.
Mobilizare
În acelaşi timp, mulţi oameni s-au mobilizat pe reţelele de socializare să ajute financiar familia lui Adrian, care era apreciat de societate ca un om de toată isprava, harnic, muncitor, serios şi ambiţios. Colegii de serviciu ai Alinei Ciureanu, văduva eroului, au făcut public contul în care ea îşi primeşte salariul: RO56RZBR0000060019011385 Ciureanu Alina Felicia. „Haideţi să facem ceva pentru familia lui Adrian! Să ajutăm fiecare cu cât putem familia! E un erou şi merită ajutorul nostru!”, se îndeamnă cunoscuţi şi necunoscuţi profund impresionaţi de sacrificiul făcut de Adrian Ciureanu.
Relatarea unui martor
Unul dintre martori a relatat cum s-a petrecut tragedia din Mangalia. „De două zile este arborat steagul roşu, salvamarii umblă ca nebunii, fluieră, dau din mâini… dar idioţii sunt în apă. Şi ieri, şi azi sunt pe aceeaşi plajă Laguna în Mangalia, unde s-a întâmplat incidentul şi am văzut inconştienţa «părinţilor», nici nu ştiu dacă se pot numi aşa! Păcat că nu există amenzi pentru nerespectarea culorii steagului şi trebuie să moară tineri pentru inconştienta unora.
Din câte relatau azi şi ieri pe plajă, vecinii de şezlong ai celor implicaţi în incident au spus că femeia era în apă cu un copil (fetiţă) de 9 ani şi copilul zbiera din valuri: «Mami, mami, hai să ieşim că mi-e frică!», dar ea nu voia nicicum să iasă. La un moment dat a venit un val mai mare şi le-a tras sub el în larg. De pe plajă, cel decedat şi încă un băiat, văzând toată faza şi auzind ţipetele din apă, au sărit după ele (la impuls, că na, să ajuţi omul în nevoie). Femeia şi copilul au fost împinse de cei doi spre ţărm… şi au reuşit să iasă, dar au venit alte valuri care i-au aruncat pe cei doi mai spre larg. În acel moment am văzut şi eu că erau doi, departe, înotau, dar nu înaintau deloc din cauza curenţilor puternici. Cine cunoaşte Mangalia ştie că postul salvamar este la începutul plajei, în zona hotelului Laguna, incidentul întâmplându-se pe la mijlocul plajei, undeva între hotelul Belvedere şi Solymar. Deci până a ajuns salvamarul, a durat ceva, că nu putea zbura. Soţia decedatului ţipa de pe margine şi nu pot uita scena când o doamnă cu un colac de apă imens făcea din mâini pe sus spre salvamar să se grăbească, dar el săracul pe caiac înainta anevoios. Ajuns aproape lângă ei, a aruncat banana care a fost prinsă de un băiat din valuri, care a reuşit să înainteze pentru că, zic eu, a fost mai în faţă de zona curenţilor. Salvamarul a ajuns la al doilea băiat, i-a aruncat banana, el o prinsese, dar a venit un val care a aruncat caiacul până la mal, iar cel din apă dispăruse. În concluzie, AMENZI de la 1.000 lei în sus, dar trebuie făcută lege pentru asta, însă parlamentării nu au timp, fiindcă sunt în vacanţă!”, a postat pe facebook Adelina Ramona Monda din Arad, care impresionată de nenorocire i-a transmis condoleanţe Alinei Ciureanu.
S-a sacrificat pentru semeni
Vă reamintim că nenorocirea a avut loc marţi, când Adrian Ciureanu a sărit, fără să pregete, în apele mării pentru a salva o mamă şi pe fetiţa acesteia. Cele două au ajuns la mal, dar tânărul argeşean nu a mai ieşit din valuri. Câţiva martori au sunat la 112, o echipă a scafandrilor din Mangalia a ajuns în scurt timp pe plajă, dar au cerut ajutor colegilor de la Constanţa, pentru că nu puteau face faţă singuri valurilor şi mării agitate.
După 10 ore de căutăi, epuizaţi, scafandrii au oprit acţiunea de căutare. Trupul neînsufleţit a fost adus de valuri la ţărm miercuri dimineaţă, iar echipa medicală a constatat decesul. Salvamarii spun că astfel de tragedii se întâmplă pentru că nu există o legislaţie clară care să-i ajute să ia măsuri împotriva celor care încalcă interdicţia impusă de arborarea steagului roşu.