Erou și în timpul liber! Florin a salvat viața a patru tineri.
Un tânăr jandarm constănțean este erou și în timpul liber. În timp ce se îndrepta spre casă a văzut o mașină grav avariată din care ieșea fum. Fără să stea pe gânduri a coborât să ajute. S-a asigurat că mașina lu va lua foc, deconectând bornele bateriei iar apoi a verificat starea victimelor.
A scos din mașină trei tineri conștienți, aflați în stare de șoc și a ajutat o fată aflată pe bancheta din spate, inconștientă, până la sosirea echipajului medical. Mama tinereu a trimis la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța o scrisoare de mulțumire pentru Florin.
„Doresc ca prin această simplă hârtie să aduc mii de mulțumiri și felicitări colegului dumneavoastră sergent major Florin Cotîrlă, cel care a salvat viața fiicei mele”, scrie mama tinerei.
Florin se îndrepta spre casă. Tocmai ieșise din serviciu. Era aproape ora 20.00. Pe partea stângă a drumului a văzut la un moment dat o mașină grav avariată din care ieșea fum. A oprit imediat și a mers să vadă despre ce este vorba. Dinspre mașină se auzeau strigăte de ajutor.
Patru tineri – 3 băieți și o fată – erau prinși între fiarele mașinii. A deconectat bornele bateriei de la mașină, pentru că era un pericol iminent ca aceasta să ia foc.
Florin a verificat apoi starea victimelor, timp în care a sunat și la 112 și a solicitat un echipaj medical. Cei trei băieți erau conștienți, dar se aflau în stare de șoc. A reușit să îi scoată pe rând din autoturism. Fata, însă, o tânără de 17 ani, nu dădea semne de cooperare. Avea puls, însă era inconștientă. Fața si mâinile îi erau acoperite de sânge și nu putea reacționa la niciun impuls. Și-a dat seama că era vorba despre o situație gravă.
Cursurile de prim-ajutor pe care le-a urmat, dar și sfaturile fratelui său, care este medic, l-au ajutat pe Florin să ia deciziile corecte în ce privește intervenția în cazul fetei. La îndrumarea asistentei de pe echipajul medical, Florin a reușit să îi pună fetei gulerul și să o scoată, astfel, din mașină, conducându-o spre ambulanță.
„La scurt timp de la această întâmplare, la sediul Jandarmeriei Constanța, unitatea unde Florin își desfășoară serviciul, s-a primit o scrisoare de mulțumire pentru modul în care colegul nostru a intervenit, salvând viața celor patru tineri. Scrisoare era un gest de recunoștință din partea mamei fetei căreia Florin i-a acordat nu doar primul ajutor, ci o șansă la viață.
Florin Cotîrlă lucrează în Jandarmerie de doar trei luni. Este subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și are gradul de sergent major”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
(Sursa: Dobrogea TV)