La 96 de ani, eroul Ilie Coşcodaru a ales să se înroleze în armata îngerilor. Mâine, la ora 14, anunţă Primăria Lereşti, la Biserica din Lereştii de Sus „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” acesta va fi condus pe ultimul drum. A avut o poveste de viaţă cum numai în cărţi mai găsim! S-a născut în anul 1923.
Veteran de război, locuia în satul Pojorâta, fiind cunoscut ca un om cu suflet mare, o viaţă frumoasă, dar, mai ales, cu dorinţă de muncă. „Am fost în război, în linia I, Ia tranşee. Nu mi-a fost frică, atunci când nu ştiam ce să fac, mă mai ascundeam. Am fost şi lereşteni mulţi acolo. Când m-au anunţat că trebuie să plec, mi-a fost puţin frică. Acolo, jumătate dintre cei care erau cu mine au murit. Am avut şi un camarad alături. Devenisem buni prieteni, ba chiar mâncam o pâine amândoi. Dacă nu avea el, aveam eu şi tot aşa”, povestea Nea Ilie.
„Mă rugam mereu. Am crezut în Dumnezeu. Erau cruci pe marginea drumului. Mă opream, mă închinam şi mergeam mai departe. Ştiam că lupt pentru ţara noastră acolo, cât am stat tot războiul, însă o făceam cu cinste. După ce m-am întors şi până de curând am mers la Biserică. Acum nu mai pot”, îşi amintea eroul de război.
A avut o familie mare, acasă, Ia Lereşti, locul de unde nu a vrut să plece niciodată. La 27 de ani s-a însurat şi a avut patru copii. Acesta spunea cu o tristeţe nemărginită că a vrut să studieze, însă, în perioada sa, mai erau din loc în loc dascăli care nu acceptau pe nimeni de etnie romă.
„Ce mi-a fost greu a fost că eu nu am mers când eram mic la şcoală. Eu aş fi vrut, dar nu m-a vrut învăţătorul. Îmi aduc aminte că părinţii îmi făcuse ghiozdan dintr-o ruptură şi m-au dus la şcoală, dar învăţătorul a spus că nu primeşte rudari, pentru că îl supără destul alţi copii din sat. S-a rugat tata de el şi i-a spus că sunt cuminte şi că eu chiar vreau să învăţ ca toţi ceilalţi, dar ne-a trimis acasă. Mă îmbrăcam curat eu, eram liniştit, dar nu m-au vrut”, a mai povestit Ilie Coşcodaru.
Dumnezeu să îl ierte!
