ENCICLOPEDIA ARGEŞULUI ŞI MUSCELULUI

ENCICLOPEDIA ARGEŞULUI ŞI MUSCELULUI este o lucrare complexă, menită să favorizeze cunoaşterea particularităţilor arealului invocat, aparţinând, eminamente, realităţilor autohtone, conexate, după 2007, complementarităţii Uniunii Europene.

Gândită în patru volume, evidenţiază, predilect: personalităţi şi alte figuri emblematice, originare din Argeş–Muscel; oameni de seamă integraţi zonei prin activitate relevantă, proprietăţi, implicare comunitară; forme de relief; structuri administrative; instituţii publice; repere economice, politice, edilitare, ştiinţifice, didactice, culturale, religioase, medicale, sportive; mijloace media; genealogii; asociaţii obşteşti; alte informaţii de interes general sau particular.

Tratarea alfabetică enunţiativă s-a inspirat după dicţionarele şi enciclopediile franceze Larousse.

Proiectul, lansat în 2006, având girul Consiliului Judeţean Argeş şi Universităţii din Piteşti, a fost iniţiat de Clubul Enciclopediştilor din Argeş-Muscel, coordonator, profesorul universitar dr. Petre Popa (istoric). Promovând voluntariatul şi detaşarea partinică, demersul beneficiază de conlucrarea unor valoroşi intelectuali: responsabilii volumelor (dr. Octavian Mihail Sachelarie, dr. Ileana Bălan, dr. Spiridon Cristocea, dr. Filofteia Pally); redactorii domeniilor specializate; documentarişti, consilieri editoriali, operatori.

Portofoliul interdisciplinar se realizează, în parteneriat, sub egida marilor biblioteci şi muzee din Argeş, respectiv:

  • Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu Argeş, Volumul I (A-C);

  • Biblioteca Universităţii din Piteşti, Volumul II (D-K);

  • Muzeul Judeţean Argeş, Volumul III (L-R);

  • Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Argeş, Volumul IV (S-Z).

 

 

 

 

 

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!