15 ianuarie e o zi de referinţă pentru cultura românească, scrisă cu litere de aur în istoria noastră, cum ar trebui să fie în inima fiecărui român. E ziua în care, prin voia lui Dumnezeu, se năştea, în urmă cu 172 de ani, Mihai Eminescu. Despre măreţia lui s-a discutat, fiind scoase la iveală lucruri mai puţin ştiute, la emisiunea „Subiect de presă” difuzată recent la „Antena 3” Piteşti. Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, cei doi realizatori, au realizat astfel o ediţie de colecţie. Nici nu se putea altfel în condiţiile în care invitat a fost ÎPS Calinic Argeşeanul, în calitate de eminescolog, deşi, din smerenie, ierarhul nu recunoaşte asta.
Influenţa scrierilor sacre
Directorul ziarului nostru, Mihai Golescu, referindu-se la prezenţa înaltului ierarh în studioul de televiziune într-o emisiune dedicată lui Eminescu, a ţinut să precizeze de la bun început: „L-a citit, l-a studiat, l-a analizat, a scris despre el şi despre creaţia lui vastă; în acest fel, arhiereul Argeşului şi Muscelului este unul dintre cei mai îndreptăţiţi să vorbească despre omul, creatorul, geniul lui Mihai Eminescu, mai ales că poetul nu a stat nici el departe de lumea biericească”. Avea să o confirme şi ierarhul cu argumente solide: „Eminescu citea Sfânta Scriptură, citea marile cărţi de credinţă ale omenirii; totdeauna era mângâiat când citea Psalmii lui David, Pildele lui Solomon, unde scrie că valul ca… valul trece sau că nu e nimic nou sub soare şi multe altele, iar poetul, cu sensibilitatea lui, nu a putut ieşi din „ecuaţia” aceasta. Şi-a dat bine seama de aceste adevăruri scripturistice, şi le-a însuşit…”
Se blestema pe sine
Au fost trei etape ale vieţii lui: tinereţea şi studiile la Viena şi Berlin, activitatea de la Iaşi, apoi perioada de la Bucureşti. Despre fiecare a vorbit câte puţin invitatul, aducând elemente mai mult sau mai puţin ştiute de publicul larg. Activitatea jurnalistică a fost cea care l-a epuizat în aşa măsură pe Eminescu, încât el ajunsese să mărturisească: „scriu, scriu de meserie, scrie-mi-ar piatra de mormânt să-mi scrie!” Ajunsese să se blesteme pe sine, după cum a spus şi arhiepiscopul: „Presa este o moară; dacă nu ştii să macini la această moară, te disturge! Din scrisorile pe care i le trimitea Veronicăi Micle, Eminescu se plângea de suferinţele îndurate la redacţia ziarului „Timpul”. Lucra zi şi noapte; el corecta, el aşeza în pagină, el muncea şi în locul altora. Totul ca să iasă acest „Timpul”. Presa era ca un balaur mâncător de linişte şi sănătate!”
Unde ne întâlnim cu Eminescu
„Eminescu-i România tăinuită în cuvânt”, spunea Adrian Păunescu. Astăzi, însă, unora numele lui poate părea desuet. Dar numai insensibililor şi ignoranţilor care nu i-au parcurs opera. ÎPS Calinic afirmă răspicat: „Când rostim Eminescu, să ne gândim aşa, îl întâlnim când ieşim în natură, când vedem frumuseţile cântate de el în versuri şi când ne îndrăgostim… Oho, nu mai spun, cât de eminescieni devenim!” Cristina Munteanu le-a… dat de ştire celor care nu aflaseră încă despre un… asteroid şi un crater de pe Marte ce poartă numele lui Eminescu! Uniunea Internaţională de Astronomie a decis ca un asteroid să fie denumit Eminescu! Ca o recunoaştere internaţională, pe lângă faptul că a fost tradusă opera lui în atâtea limbi, iată că, într-un fel, prin Eminescu poezia se întâlneşte cu ştiinţa, iar „Luceafărul” închipuit de poetul nostru naţional poate fi „întruchipat” sub forma unui corp ceresc real!
Credinţa poetului
Era Eminescu un om credincios? Ce relaţie a avut cu Dumnezeu? Un subiect pe care Mihai Golescu l-a vrut dezbăzut cu un om al bisericii, bun cunoscător al operei eminesciene. ÎPS Calinic a demonstrat imediat: „Credinţa lui se vede în tot ce a scris. A fost un mistic de-a dreptul. Iată ce susţinea: „Dumnezeu nu este în Cer, nu este pe Pământ, Dumnezeu este în inima nostră!” Aşa ceva nu poate spune un om care nu crede, să fie lumea lămurită şi liniştită! El credea efectiv; gândiţi-vă din ce neam se trăgea; avea rude trei călugăriţe: Sofia, Fevronia, Magdalena, şi doi unchi călugări, Iachint şi Calinic; el a scris unele opere în mănăstire! Foloseşte în scrisul lui pasaje din construcţia slujbelor din cărţi de slujbe bisericeşti. E singurul poet din România care a folosit cărţile bisericeşti, inspirându-se în acest fel. L-au pus maicile la rânduială, stătea la slujbe, făcea ascultare, a trăit în mediul aşezămintelor monahale…”
Relaţia cu Titu Maiorescu
S-a scris mult de-a lungul timpului despre relaţia pe care a avut-o cu Titu Maiorescu, iar unele teorii, cele care susţin ideea unei conspiraţii pentru eliminarea lui Eminescu, îl aduc pe Maiorescu în prim plan. Aceasta a fost şi curiozitatea celor doi jurnalişti, să afle părerea invitatului. Părintele Calinic le-a povestit telespectatorilor un „episod” poate mai puţin ştiut: „S-a întâmplat ceva. La tipografia ziarului unde era Eminescu, a intrat cineva şi a publicat un material foarte aspru la adresa lui Titu Maiorescu. Eminescu nu a fost acolo. Sau poate a fost. Nu a ştiut sau poate… a cam ştiut. De atunci a început ura lui Titu Maiorescu, ţinută în frâu mult timp după aceea, dar s-a văzut mai târziu”. Cristina Munteanu a subliniat că era evident că ziaristul deranja şi i s-a adresat înaltului ierarh: „De ce a devenit periculos Eminescu? Din cauza naţionalismului său? ÎPS Calinic a spus ferm: „Naţionalismul lui Eminescu se vede şi azi în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” Acolo e totul!” După ce a citit poezia respectivă din cartea pe care o avea la îndemână, arhiepiscopul a completat: „Aici îl găsim pe Eminescu. Poezia aceasta este testamentul lui pentru noi şi pentru ţară, iar altceva în plus nu mai putem comenta. Eminescu îşi dorea Dacia Mare. Şi de-aici, şi multe capcane. L-au omorât în spirit,întâi. L-au izolat. El era un izolat. El nu avea niciun prieten cu adevărat. În afară de Veronica Micle, pe care o iubea, e adevărat”. A fost asasinat Mihai Eminescu? Să fie Miorescu autorul? Întrebarea lui Mihai Golescu a fost directă. Înaltul ierarh a răspus cu subtilitate: „Să zicem că au fost o serie de coincidenţe…”
Veronica i-a făcut rană!
Cunoaştem povestea iubirii dintre Eminescu şi Veronica. Numai că dincolo de partea romanţată scrisă în manuale, realitatea pare să fi fost altfel. Că s-au iubit e adevărat, însă arhiereul respinge ideea evocată de Mihai Golescu, conform căreia Veronica ar fi fost „icoana sufletului său”. Părintele Calinic a reacţionat: „Icoană, Veronica? Da’ de unde!? Lui i-au plăcut ba talia, ba buclele ei, pentru că Eminescu era nebun după buclele Veronicăi şi după ochii aceia de viperă cumplită! O vrăjitoare, asta a fost! Iar el, un sentimental slăbănog! Când el era bolnav, ea se apucă şi scoate un volum de poezie. E poetesă! Ca să îi demonstreze lui, ce? Ce să-i demonstrezi lui Eminescu? Asta l-a amărât foarte mult, i-a tăiat inima, i-a rănit-o! Iar pe crucea de la mormântul Veronicăi scrie: „Şi pulbere ţărână din tine se alege/ Căci asta este a lumii năstrămutata lege/ Nimic nu te aduce, nimic nu te reia/ Nimic în lume nu va mai rămânea!” Uitaţi cine este nihilista! Veronica Micle, nu Eminescu! Ea e necredincioasa!”
În urmă cu mai mulţi ani s-au făcut auzite voci care, din dragoste prea mare pentru Eminescu, aduceau în discuţie ideea trecerii poetului în rândul sfinţilor, argumentând prin misticismul său, prin credinţa exprimată în multe dintre operele sale, precum rugăciunea închinată Maicii Domnului. Desigur, în mod real, nu se pune problema aşa. Sau cel puţin nu deocamdată. Însă cei care şi-ar dori asta au o mângâiere. A dezvăluit arhiepiscopul Calinic Argeşeanul, surprinzând telespectatorii cu o aşa-zisă canonizare pe care deja o are asigurată genialul poet: „Tudor Argezi l-a canonizat, cu ghilimele de rigoare, pe Mihai Eminescu atunci când a scris despre el că este „Sfântul preacurat al ghersului românesc!” Că e sfânt am înţeles, dar şi preacurat?! L-a canonizat! Iar noi ceilalţi nu trebuie decât să recunoaştem asta!”
