La săptămânala conferinţă de presă a Prefecturii, astăzi a fost invitată dr. Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş, aflată la prima apariţie în spaţiul public după revenirea pe funcţie.
Prefectul Emanule Soare a precizat din nou că traversăm o perioadă dificilă, că Argeşul se menţine în topul judeţelor cu număr mare de pacienţi pozitivi, că se efectuează între 400 şi 500 de teste zilnic în laboratoarele de stat. „Nu putem contoriza şi testările laboratoarelor private, dar din 15 iulie suntem pe un platou de 100-105 cazuri/zi sau chiar mai puţin. Nu depăşim aceste cifre, ceea ce ne dă speranţe să situaţia este sub control. Dacă majoritatea oamenilor respectă regulile, din păcate mai sunt şi din cei care le ignoră şi continuă să nege existenţa virusului”, spunea Emanuel Soare.
Aduc virusul din concediu
De asemenea, prefectul zicea că Argeşul este cel mai tranzitat judeţ din ţară şi că există suficient de multe indicii care conduc la concluzia că oamenii se infectează în concediu şi revin pozitivi în judeţ. Sunt mai multe direcţii pe care le investigăm cu maximă atenţie. Îmi pare rău că am luat măsuri restrictive, dar este o soluţie bună pe termen de numai 14 zile. Există o răspândire comunitară accelerată în judeţ, aproape în fiecare localitate există cazuri active, dar nu constituie focare mari. Când vom avea sub 50 de cazuri, atunci vom putea vorbi despre relaxare şi eliminarea unor restricţii”, afirma Soare.