După aproape un deceniu de când prim-ministrul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, introducea taxa de primă înmatriculare auto, se pare că acest bir, rebotezat în felurite chipuri, va fi eliminat. Poate ca urmare a multiplelor somaţii ale instanţelor judecătoreşti europene (care au considerat taxa respectivă ilegală, contrară dreptului comunitar), poate ca urmare a faptului că decidenţii, de azi sau de mâine, au realizat că taxa aceasta nu prea mai serveşte nimănui, poate şi din alte motive, pe care nu le putem şti. Cert e că, pentru prima dată din 2007 încoace, în mediul politic se vorbeşte pe şleau despre anularea acestei taxe, care a scos oamenii în stradă de nenumărate ori. Deşi s-a spus, nu o dată, că taxa aceasta e fost gândită să ajute în primul rând uzina Dacia, există politicieni care susţin că producătorul de la Mioveni nu va fi afectat de eliminarea acestei taxe. Dimpotrivă.
Unul dintre aceştia este dl Horea Soporan, inginer de meserie, fost ziarist, acum candidat la Senat în judeţul dânsului.
– Domnule Soporan, cum aţi ajuns la concluzia că taxa auto (timbrul de mediu auto, după cum a botezat-o cabinetul Ponta) trebuie eliminată?
– Sunt mai multe motive care ne-au condus înspre această decizie. Unul ar fi acela că încasările la buget, provenite din această taxă, tind să se anuleze, în contrapondere cu banii înapoi pe care statul îi plăteşte celor care şi-au câştigat acest drept în Justiţie. Altul ar fi acela că autorităţile judecătoreşti europene, în speţă Curtea Europeană de Justiţie, ne-au spus de mai multe ori că această taxă, în toate formele şi metodologiile sale de calcul, contravine unui principiu de bază pe care e construit spaţiul european: libera circulaţie a bunurilor. A sosit timpul să nu ne mai comportăm ca în reclama aceea la o marcă de bere, în care unul zicea că pepenii noştri sunt prea mici, iar celălalt replica „zicem că-s mazăre”. Zece ani am tot încercat să păcălim reglementările europene. S-a terminat. E cazul să ne comportăm responsabil, să dovedim onestitate faţă de Europa şi faţă de proprii cetăţeni şi să terminăm cu aceste şmecherii româneşti.
– La noi în judeţ există temerea că uzina Dacia va avea de suferit dacă acest timbru de mediu va fi eliminat.
– E o temere nejustificată. În primul rând, timbrul de mediu se plăteşte şi pentru Daciile noi. Deci eliminarea taxei le va ieftini automat.
Cheia problemei: nivelul de trai
– Bun, dar „părintele Daciei”, dl Constantin Stroe (aşa îi spunem noi, la Piteşti), a atenţionat în repetate rânduri că eliminarea taxei va umple România de maşini vechi şi poluante din Vestul continentului.
– Ştiu cine e dl Stroe, ştiu şi ce a făcut pentru industria auto de la noi şi-i preţuiesc aceste realizări. De asemenea, îi urez sincer să treacă cu bine peste problemele de sănătate pe care le are.
Problema rablelor din Occident, însă, nu cred că poate fi rezolvată prin instituirea de taxe. Mai ales ale unor taxe despre care justiţia europeană şi autohtonă ne spun de un deceniu încoace că nu sunt legale. Maşinile pe care le conducem sunt alea pe care ni le permite nivelul nostru de trai. Toţi am dori maşini noi, nepoluante, economice şi sigure, doar că puţini şi le permit. Noi, ca oameni politici, trebuie să facem în aşa fel încât nivelul de trai în ţară să crească şi în această direcţie trebuie să lucrăm. Birurile, s-a văzut din 2007 încoace, nu rezolvă nimic. Viitorul Parlament şi viitoarele guverne trebuie să facă în aşa fel încât orice român care munceşte cinstit să-şi poată permite o Dacia nouă. Când vom ajunge acolo, rablele din Occident nu vor mai tenta decât pe puţini compatrioţi. Mai ales dacă vom continua şi cu programe de genul celui numit „Rabla”, prin care să stimulăm cumpărarea de maşini noi.
– Până ajungem acolo, însă, industria auto românească ar putea suferi. Destul de serios. Iar orizontul de aşteptare pare lung.
– E posibil să aveţi dreptate, e posibil să vă şi înşelaţi. Să zicem că vă puteţi permite să plătiţi pe o maşină, în clipa asta, 10.000 lei. O Dacia nouă costă 35.000 sau 40.000 lei. Dacă dv aveţi doar 10.000 lei, e clar că nu vă puteţi permite o maşină nouă şi vă veţi lua tot una veche. Degeaba vă pune statul taxă pe maşina veche, dv. oricum nu aveţi 35-40 mii de lei, pentru una nouă. E un cerc vicios aici. Iar ieşirea din acesta e posibilă într-un singur fel: prin ridicarea nivelului de trai.
Invit cititorii dv. să se mai gândească la un aspect: maşinile rulate, vechi, din Occident, au nevoie de multe, o dată înscrise în circulaţie în România. Le trebuie anvelope, baterii, ştergătoare de parbriz, discuri de ambreiaj, multe alte piese, lubrifianţi, lichid de frână etc. Multe dintre aceste repere se produc, din câte ştiu eu, tot la dv. în Argeş. De pe urma acestor maşini vechi, profită şi firmele din Argeş, şi fabrica de baterii din Bistriţa, şi cea de anvelope din Timişoara şi aşa mai departe. Vă repet însă: când din câteva salarii lunare, orice român îşi va permite un Logan sau un Sandero nou, nici măcar nu va mai exista subiectul de discuţie maşini vechi.
– Până atunci, acestea rulează şi poluează în continuare…
– Aşa este. Ţine de noi toţi, dar în principal de factorul politic, să ajungem cât mai repede la nivelul de bunăstare de care vorbeam. Până atunci, graţie eliminării taxei auto, mulţi români îşi vor schimba Supernova sau Solenza, veche de 10-15 ani, cu un Logan de, să zicem, numai patru-cinci ani. Momentan, asta nu prea se poate, întrucât taxa auto practic a blocat piaţa auto second hand. După eliminarea taxei, se va putea. Va fi şi acesta un pas înainte, în direcţia dorită. Un pas din care, evident, Dacia are numai de câştigat. Cu cât sunt mai multe Dacii pe şosele, cu atât mai bine pentru uzina Dacia Mioveni.
Sorin SIMION
Un Comentariu
Cititor
In sfarsit un comentariu realist la adresa acestei taxe aberante. Plata taxei face ca in tara sa intre masini si mai vechi decat ar intra daca cumparatorii ar adauga la valoarea masinii cumparate si valoarea taxei (logic!). Cine nu are bani de masina noua, nu are cu sau fara prima ,,rabla”. Daca se vrea intr-adevar innoirea parcului auto sa se plateasca o prima de casare pentru masinile cu adevarat vechi (detinuta de un numar de ani de aceeasi persoana) suma pe care cel ce caseaza masina veche sa o poata folosi la achizitionarea altei masini mai bune. Daca la nivelul de trai din Romania, o masin de marca, veche de zece ani este etichetata ca rabla, inseamna ca suntem si prosti si fuduli. Nu credeti?
Foarte interesantă sugestia dv, referitoare la plata de către stat a unei sume, sub formă de primă de casare, pentru cel care îşi casează maşina veche ca să-şi ia una mai bună. Din ce ştim noi, astfel de lucruri se petrec în unele ţări europene (de Suedia şi de Olanda ştim noi, deocamdată, dar ne vom interesa cum stau lucrurile din acest punct de vedere şi în alte ţări civilizate şi vom scrie despre asta).
Am transmis sugestia dv politicianului din judeţul Mureş. Dl Soporan vă mulţumeşte pentru implicare şi pentru idee şi vă asigură că, dacă va accede în Senat, va sprijini un astfel de demers pe care îl consideră corect şi bine venit.
Vă mulţumim şi noi pentru aceleaşi lucruri. Ne-aţi dat o idee foarte bună, care sperăm să se materializeze într-un articol măcar la fel de bun.