Hotărât lucru, Mihnea – băiatul profesorului cu inimă bună care a murit de inimă rea, elevul care, la vârsta majoratului, s-a ales cu titulatura de traficant internaţional de droguri de mare risc şi care zace, acum, după gratii – are o cruce grea de dus… Dezarmat în faţa unei primejdii uriaşe, pe care instituţiile statului nu sunt în stare să o stăvilească, tatăl lui Mihnea a murit neîmpăcat, pentru că nu şi-a putut salva unicul fiu din ghearele mafiei drogurilor. Iar mama acestui băiat cu o soartă atât crudă, grefieră la Tribunalul Bucureşti – ce ironie a sorţii! – are, la rândul ei, sănătatea şubrezită, fiind operată. Portretul acestui copil cu aripi frânte încercăm, în ediţia de azi, să îl trasăm în lumini şi umbre.
Dincolo de blocadă
Mihnea a absolvit, în vară, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti, fiind elev la aceeaşi unitate la care a predat franceza şi tatăl său, răposatul profesor Iulian Untaru. Chiar dacă la conducerea acestui liceu s-a format un fel de blocadă, directoarea Alina Manea refuzând categoric orice discuţie pe marginea acestui subiect, până la urmă am reuşit să conturăm profilul psihologic al liceanului care, în perioada cursurilor, a consumat şi a traficat droguri, atrăgând atâtea necazuri… Am spart zidul cu bunăvoinţa unor oameni ai şcolii, care au înţeles că povestea lui Mihnea ar putea să le deschidă ochii părinţilor care şi-au scăpat odraslele de sub control. Pe fază ar trebui să fie şi parlamentarii argeşeni, fiindcă se impune redefinirea legislaţiei cu privire la consumul de droguri în România.
Profesorii au tras primii alarma
Mihnea era în clasa a X-a, când profesorii colegiului şi-au dat seama că i se întâmplă ceva rău elevului şi tot ei au fost cei care l-au tras deoparte pe colegul de catedră, dascălul Iulian Untaru, pentru a-i atrage atenţia că fiul său, care căpătase un „comportament haotic”, se confruntă cu anumite probleme.
Părinţii acestui copil au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l salveze. L-au dus la psiholog, l-au internat de câteva ori la spitalul de dezintoxicare „Obregia” şi în final, într-un gest de disperare extremă, l-au denunţat pe Mihnea la poliţie. Tatăl băiatului, răposatul profesor Untaru, le-a spus colegilor că „a fost unica alternativă la supravieţuire”; doar aşa a putut să-şi salveze copilul de la moarte, dându-l pe mâna legii.
Ce-l dă de gol pe un copil care se droghează?
Mihnea era un copil singur, însingurat, lipsit de încredere, foarte vulnerabil. Aceste trăsături sunt specifice persoanelor care se droghează. Plecând de la acest caz nefericit, Sanda Bâtan, psiholog şcolar la colegiul absolvit de Mihnea, ne-a răspuns la câteva întrebări legate de profilul tânărului consumator de droguri.
– Cum poate”mirosi” un părinte un copil care se droghează?
– Indicii sunt multe. Copilul care o apucă pe această cale greşită lipseşte de la şcoală, cheltuie bani din ce în ce mai mulţi, fură din casă, ascunde lucruri (seringi, medicamente, alcool), devine agresiv, este mai tot timpul adormit, ia note mici, începe să-i scadă performanţa şcolară, pare că nu-l mai interesează nimic din preocupările de dinainte, îşi pierde din prieteni, intră în cercuri dubioase, pleacă de acasă – uneori cu nopţile şi cu zilele.
– Semnele fizice îl pot da de gol?
– Are ochii injectaţi, pupilele dilatate, îi tremură mâinile şi slăbeşte foarte mult, într-un timp scurt.
– Ce… dureri, ce apăsări au copiii care se droghează?
– Sunt în depresie. Se confruntă cu probleme de identitate. Au stima de sine scăzută. Sunt introvertiţi, închişi în ei, comunică prost. Sunt copii sensibili, cu o orientare artistică. Ei provin din toate categoriile sociale. Sunt copii furioşi. Nu înţeleg ce li se întâmplă, nu li se pare cinstit să li se întâmple lor o belea, un necaz… Sunt apăsaţi de un sentiment de vinovăţie. „Dacă eu aş fi fost un copil mai bun, poate că nu s-ar fi petrecut asta în familie…”. În ceea ce-l priveşte pe Mihnea, se pare că el a început să se drogheze în perioada în care a aflat de boala tatălui. Copiii care se droghează argumentează şi cu nevoia de visare, de ieşire din insatisfacţiile pe care le-au suportat. Pentru ei, drogul este un mecanism de apărare. Ei sunt victime ale unui sistem prost – de poliţie, de justiţie etc.
„Un copil foarte timid şi deştept”
Bibliotecara Iulia Guţu s-a numărat printre puţinii oameni ai şcolii care n-au pregetat să ne povestească despre Mihnea.
„Mihnea era un copil foarte timid şi deştept – ne-a spus ea. Înainte de admiterea la liceu venea în sala de lectură şi se pregătea de evaluarea naţională. În timpul liceului participa la activităţile organizate la bibliotecă. Când îl vedeam prin şcoală era mereu vesel. Dar unii copii sunt aparent voioşi; când discuţi cu ei afli că au ceva pe suflet. Sau auzi că părinţii lor sunt plecaţi peste hotare ori sunt divorţaţi… Poate că dacă am înţelege ce este în sufletul lui Mihnea am putea preveni şi alte (ne)cazuri. Schimbarea radicală la acest băiat eu am observat-o în clasa a XI-a… Colegii lui mi-au spus ce i se întâmplă… Mihnea a mai venit la bibliotecă la începutul clasei a XII-a, ca să-mi ceară cărţi de română pentru pregătirea bacalaureatului şi a admiterii. Atunci am vorbit cu el şi l-am sfătuit să-i tragă tare cu învăţatul… Mi-a părut schimbat… Nu mai era copilul de acum doi ani… Mi-a zis că vrea să dea la Psihologie. După aceea nu l-am mai văzut. Cărţile şi manualele mi le-a adus înapoi tatăl lui, în iunie. Îmi pare rău şi de el, şi de domnul profesor, că a murit neîmpăcat. Părintele lui nu a putut face nimic să-l ajute cumva, dar nici autorităţile nu l-au sprijinit.”
La bac, în sevraj
Mihnea era în perioadele de sevraj când a susţinut, din păcate fără succes, în anul şcolar 2016-2017, ambele sesiuni ale bacalaureatului. După ce tatăl lui l-a dat pe mâna legii, în credinţa că-l va salva de la moarte, băiatul a fost condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare, dar a făcut apel, sentinţa nefiind definitivă. Visul lui Mihnea era să devină psiholog; ar fi vrut să urmeze această profesie ca să-şi înţeleagă suferinţa…
Mii şi mii de oameni au încercat drogurile înaintea elevului de la „Brătianu” şi nu au scăpat de povară decât atunci când fie s-au sinucis, fie au murit în cine ştie ce accidente provocate tot de aburii dependenţei.
7 Comentarii
Anonim
Oare nu este de ajuns ?Prea multă mediatizare
NU MAI AVEȚI CE COMENTA ?
Abandonați vă rog acest subiet
Lăsați-l pe Untaru să se odihnească
Lăsați-l pe Mihnea să-și ispășească pedeapsa
PROF. șT ROPCEA
Gabriel Lixandru
Nu credeţi, domnule profesor, că un astfel de articol şi astfel de comentarii au şi un rol educativ, pe lângă cel de informare? Vă întreb cu atât mai mult cu cât dv. sunteţi dascăl, cu rol de a… dăscăli.
popa
Se cerea – efectiv, SE CEREA un astfel de articol. L-am citit pe nerasuflate. In aceasta serie de articole despre droguri, ziarul Argesul a luat atitudine pentru ca trebuie sa facem ceva. Fratilor, e „groasa”! Trebuie – oamenii de bine – sa faca ceva. Ne pierdem copiii si noi sa stam cu capul in nisip, ca strutul? Drag profesor Ropcea, va cunosc, tot orasul va cunoaste. Aici e vorba de a lua atitudine, nu de a „lasa pe cineva in pace!”.
Elena Delia Dumitricā
Domnule coleg, asta nu e mediatizare , e strigatul de disperare a unor oameni, singurii din presa argeseana, care incearca sa salveze ce se mai poate salva. Este un apel la viata! Doar-doar acesti copii si parintii loro citesc articolele si fac ceva. Ceva util. Nu ati observat ca aceste articole au ceva ce depaseste un subiect de presā? Acel ceva se cheama „urgentā”, „umanitate”, „viata”, „sa spunem NU mortii albe”. Este , de fapt, exact ceea ce si-a dorit domnul profesor Untaru sa faca. Va rugam, luati atitudine, OAMENI buni ! Apreciez atitudinea comentatorilor care au inteles ca „e groasā”.
Anonim
Nu mai prostii spuneti
Anonim
Spre deosebire de dv., nu?
Anonim
cică ăsta e mare profesor, dar scrie ,,numai,, dezlegat